Concurs de ciclism, muzică populară și primul bulion din cele mai frumoase...

Concurs de ciclism, muzică populară și primul bulion din cele mai frumoase roșii din vestul țării, la Festivalul Părădăicilor de la Macea

0
DISTRIBUIȚI

Vechea comună arădeană Macea, aflată în câmpia Crișurilor, a devenit cunoscută atât pentru câteva importante obiectice turistice, cât și pentru păstrarea tradițiilor și a obiceiurilor populare și a festivalurilor pe care le organizează, care atrag tot mai mulți turiști.

Cu puţin timp în urmă, locuitorii au sărbătorit hramul bisericii, “Nașterea Sfântului Ioan Botezătorul”, mulți îmbrăcați în vechi costume populare, iar acum se pregătesc de Festivalul Părădăicilor, ajuns la a X-a ediție și devenit deja la fel de celebru precum roșiile naturale și gustoase cultivate aici.

Festivalul, unic în județul Arad, va începe vineri, 6 iulie, cu un concurs de pescuit care se va desfăşura la balta Macea, iar în ziua următoare va avea loc concursul de ciclism „Festivalul Părădăicilor – Pe Biciclete”, o competiție a bicicliștilor amatori care vor face o prezentare a părădăicilor între Macea, Sânmartin, Grăniceri și retur, distanța totală fiind de 37 de kilometri.


Cei care doresc să se înscrie la concurs o pot face până în data de 4 iulie, pe www.experientamultisport.ro, limita de vârstă fiind de 14 ani. Duminică, în 8 iulie, roșiile localnicilor, de diferite soiuri, care se cultivă la Macea de zeci de ani, vor putea fi admirate într-o expoziție cu cele mai frumoase exemplare, alături de primul bulion din recolta acestui an, dar şi de alte legume, produse tradiţionale din zona de cîmpie a Aradului. Nu vor lipsi mâncărurile făcute la ceaun, şi programul folcloric. Festivalul se va încheia cu premierea celor mai mari și mai frumoase roșii.

Locație unică

Festivalul părădăicilor are loc în curtea castelului Csernovics, unul din cele mai cunoscute monumente istorice şi de arhitectură din vestul judeţului Arad. Tot aici poate fi vizitată și grădina botanică a cărei amenajare a fost începută de familia Csernovics, cu copaci de peste 250 de ani și specii rare de arbori și arbuști. Se remarcă exemplarele de Ginkgo biloba numit şi „arborele pagodelor”, cele de tisă, nuc negru sau alun turcesc. Impresionante sunt şi unele specii gigantice de platan sau tei și vegetația de o mare varietate. Fostul pavilion de vânătoare găzduieşte acum un muzeu botanic și un muzeu etnografic, amenajat, în cea mai mare parte, cu obiecte donate de locuitorii comunei.

La fel ca în anii precedenţi, sâmbătă şi duminică sunt aşteptaţi la Macea mii de vizitatori, atraşi de sărbătoarea organizată în cinstea faimoaselor roşii care au adus localnicilor o binemeritată prosperitate.

Surse foto: livearad.ro, romanianresorts.ro

LĂSAȚI UN MESAJ

Introdu rezultatul corect * Time limit is exhausted. Please reload CAPTCHA.