Primarul Timișoarei Nicolae Robu a anunțat, astăzi, în cadrul conferinței de presă săptămânale de la primărie, că timișorenii nse vor bucura de iluminat de sărbători decât în zona centrală a orașului. Acesta a reamintit că pentru perioada sărbătorilor de iarnă s-au alocat aproximativ 100.000 de euro pentru Societatea de Transport Public Timișoara, care a preluat iluminatul public al municipiului.
”În timp ce alții lucrează cu milioane de euro, remarcați că noi ne oprim la 100.000 de euro pe an. Și prin urmare, se va avea iluminatul festiv concentrat pe zona centrală a orașului. Considerăm că nu merită să cheltuim sume atât de mari pentru acest iluminat festiv, chiar dacă este foarte frumos, chiar dacă ne unge la suflet să vedem iluminări frumoase de sărbători, dar avem de făcut atât de multe lucruri în orașul nostru, cu adevărat stringente, încât considerăm că nu ne putem permite să alocăm sume mai mari”, a susținut Robu.
Primarul a susținut că nu va mai fi întuneric pe străzile Timișoarei deoarece echipele STPT vor interveni în următoarele săptămâni. ”Se vor vedea remedierile de rigoare. Am fost sensibili la sesizările oamenilor, dacă nu am avut, până acum posibilitatea legală de a interveni, degeaba. Vă asigur că lucrurile vor merge bine, pentru că voi interveni cu autoritatea nescrisă pe care o am în relația cu STPT”, a promis edilul.