p>
Paramedicii SMURD din Timișoara vor interveni pentru salvarea de vieți omenești și cu motocicleta, nu doar cu ambulanțele, începând de astăzi. Operaționalizarea celor două motociclete de intervenție SMURD care au intrat în dotarea ISU Timiș a avut loc în Piața Unirii, în prezența lui Raed Arafat, secretar de stat în Ministerul Afacerilor Interne. Cu ajutorul acestor vehicule pe două roți, se va putea ajunge mai repede la intervenții, astfel că vor fi salvate mai multe vieți.
“Este vorba despre cel de-al patrulea oraș în care pornim acest concept cu motocicletele de intervenție rapidă. Am început la București, am crescut numărul motocicletelor în București, anul trecut am început la Constanța și Cluj, iar anul acesta la Timișoara, unde de astăzi devin operative aceste motociclete și vor interveni la urgențele de cod roșu, de regulă, și urmează tot în cursul acestei luni lansarea lor și la Iași. Acest concept înseamnă reducerea timpului de răspuns semnificativ în orașele aglomerate și în zonele foarte greu accesibile pentru mașini. Până ajunge echipajul unei ambulanțe SMURD sau a serviciului de ambulanță în sprijinul paramedicului care este la fața locului. Dotarea include un defribilator semiautomat, pe care paramedicul poate să-l folosească imediat, foarte ușor de folosit, include oxigen, include trusa de resuscitare, include tot ce are nevoie să acorde un prim ajutor imediat unei persoane și să-i salveze chiar viața până sosesc colegii acestuia”, a explicat Raed Arafat, în această dimineață, la Timișoara.
În total, zece paramedici din cadrul ISU Timiș au urmat cursuri de pregătire pentru a putea utiliza motocicletele SMURD, care au fost cumpărate cu sprijinul unei companii private, iar o parte din bani au fost strânși prin Fundația pentru SMURD.
“Personalul de pe motocicletă este pregătit special, au făcut o pregătire de conducere defensivă cu motocicletele în regim de urgență, astfel încât să poată să evite să se accidenteze sau să se întâmple ceva pe parcursul intervenției. Scopul nu este să meargă motocicletele cu viteză mare, ci mai mult să treacă în zonele care sunt greu accesibile, să poată să se strecoare între mașini, să ajungă la intervenții mai rapid decât pot să o facă ambulanțele. Conceptul nu este doar în România, am văzut acest concept și în alte țări, unde rezultatele sunt foarte pozitive. Și rezultatele unde a pornit sistemul în România sunt pozitive. O motocicletă, cu pregătire cu tot, ajunge la vreo 22.000 – 25.000 de euro, dar asta include și echiparea specială a celor care lucrează pe motociclete, și partea de pregătire a motocicliștilor, precum și echiparea ei în mod deosebit, cu sistemele de alarmare, cu echipamentele medicale care sunt pe ea”, a mai precizat secretarul de stat.
Raed Arafat a declarat că se va face o analiză, urmând ca anul viitor și în alte orașe mari din România să fie implementat proiectul motocicletelor SMURD.
“Motocicletele care sunt la București, la Constanța și la Cluj cumulat au deja peste 10.000 de intervenții în anii în care au lucrat. Cifrele cred că vor crește, încă la dispecerate mai avem un pic de rezistență să le trimită. Adică dacă are cineva o ambulanță, spune de ce să mai trimit motocicletă. Trebuie să schimbăm acest mod de abordare și să ajungem ca în secunda în care suntem anunțați de cineva de cod roșu în zona de competență a motocicletei, imediat să apăsăm butonul și să o trimitem urgent acolo. Până echipajul de la ambulanță urcă în mașină, o pornește și pleacă, deja motociclistul ajunge acolo și poate să dea date suplimentare care să modeleze modul de răspuns. Poate să spună că nu e nevoie să vină o mașină cu medic sau că e nevoie neapărat să vină. Poate să schimbe lucrurile prin datele pe care le dă la dispecerat”, a declarat Raed Arafat.
Foto: Virgil Simonescu