Pas important făcut pentru ca primăria să poată începe lucrările la „Drumul...

Pas important făcut pentru ca primăria să poată începe lucrările la „Drumul Boilor”, care va scurta distanța dintre Timișoara de Moșnița

0
DISTRIBUIȚI

Anunț important făcut astăzi de primarul Nicolae Robu cu privire la „Drumul Boilor”, care va lega Timișoara de Moșnița și astfel distanța între cele două localități va fi mai scurtă.


Tronsonul de un kilometru ar putea fi funcțional din toamna anului viitor, iar recent reprezentanții Primăriei Timișoara au reușit să se înțeleagă cu cei care au terenuri în calea drumului.

„Ieri s-a încheiat operațiunea de donare a terenurilor de pe traseul Drumul Boilor. În sfârșit, intrăm pe linie dreaptă. Urmează să se facă dezmembrarea părții care a fost donată și va fi suport pentru noul drum, și vecinătățile sale firești, și apoi vom trece cât se poate de repede la execuție. Din păcate, nu văd șanse să fie dat în funcțiune acest drum mai devreme de toamna anului viitor, 2019. Ne ia partea birocratică, de proceduri, foarte mult timp, pentru că execuția efectivă n-o să ia prea mult, o să vedeți. Va fi un drum extrem de util”, a declarat, astăzi, Nicolae Robu.

Potrivit primarului Timișoarei, sunt slabe șanse ca lucrările să înceapă din toamna acestui an. „Drumul Boilor” reprezintă un tronson de doar 1,2 kilometri, care ar urma să plece de la intersecţia dintre Calea Moşniţei şi strada Albăstrelelor şi să se încheie la intersecţia cu drumul comunal 149. Valoarea investiţiei ar urma să se ridice la circa 20 de milioane de lei, conform unui studiu de fezabilitate realizat în acest sens.

LĂSAȚI UN MESAJ

Introdu rezultatul corect * Time limit is exhausted. Please reload CAPTCHA.