Ploile grele nu au pus frână lucrărilor la lotul 4 al autostrăzii...

Ploile grele nu au pus frână lucrărilor la lotul 4 al autostrăzii Lugoj – Deva. În ce etapă se află constructorul VIDEO

0
DISTRIBUIȚI

Ploile din ultima perioadă nu au reuşit să oprească societatea care se ocupă de construcţia lotului 4 din autostrada Lugoj – Deva. Aceasta şi-a continuat activitatea, iar atenţia se îndreaptă mai ales spre lucrările de artă. Pe lângă săpăturile la ”Dealul liliecilor” şi operaţiunile de consolidare de aici, cel mai mult de lucru este exact la aceste pasaje.


Muncitorii au insistat la montarea grinzilor şi a predalelor, la armarea plăcilor de beton, realizarea grinzilor la parapet. De asemenea, are loc aplicarea hidroizolației şi montarea dispozitivelor de acoperire a rosturilor de dilatație.

În mare parte, la carosabil lucrările merg spre finalizare. S-a lucrat la montarea scurgerilor pentru apele pluviale, au fost fixate panouri de protecţie fonică şi parapete de protecţie. De asemenea, continuă lucrările la Centrul de Întreţinere şi Coordonare care va fi funcţional la Şoimuş, am aflat de la Direcţia de Drumuri şi Poduri Timişoara.

Acest lot s-ar fi putut finaliza mai devreme decât se aștepta, chiar în prima parte a anului viitor. Complexitatea lucrărilor din zona dealului unde a fost descoperită peştera cu lilieci însă duce termenul de finalizare într-un orizont mai lung de timp.

LĂSAȚI UN MESAJ

Introdu rezultatul corect * Time limit is exhausted. Please reload CAPTCHA.