80 de ani de la moartea Reginei Maria, lider în ani de cumpănă. Cum a impresionat o lume întreagă FOTO

Se împlinesc astăzi 80 de ani de la trecerea în nefiinţă a Reginei Maria a României. M.S. Margareta, custodele Coroanei, însoţită de A.S.R. principele Radu, vor fi prezenţi la Săvârşin, unde va avea loc o ceremonie religioasă de pomenire a suveranei României Mari, care va începe la ora 12.00 şi la care sunt bineveniţi toţi cei care doresc să ia parte la comemorarea primei regine a tuturor românilor, în anul în care se împlineşte un secol de la făurirea României Mari. Convinsă de victoria Antantei, regina a militat de la bun început ca România să participe la război alături de aceasta, atunci când încă cei mai mulţi erau indecişi, şi a susţinut împlinirea visului de unire cu o energie şi un devotament care au impresionat o lume întreagă.

Regină în ani de cumpănă

Născută în 1875 în Anglia, Maria era nepoata reginei Victoria şi a ţarului Alexandru al II-lea şi era înrudită cu toate casele regale şi imperiale ale Europei de la acea vreme. La doar 17 ani, s-a căsătorit cu principele moştenitor al tronului României, Ferdinand, nepotul de frate al regelui Carol I, din familia prusacă Hohenzollern-Sigmaringen, întemeietoarea dinastiei române.

Chiar dacă mariajul cu principele Ferdinand n-a fost unul atât de fericit pe cât şi l-ar fi dorit, tânăra principesă a devenit mama a şase copii şi avea să iubească necondiţionat şi din toată inima ţara ale cărei obiceiuri a învăţat să o înţeleagă de-a lungul anilor şi a cărei regină avea să devină în vremuri de mare cumpănă, hotărâtori pentru istoria neamului.

Încrezătoare în victoria Antantei

Chiar a doua zi după moartea regelui Carol I, în 28 septembrie 2014, Ferdinand depunea jurământul de „bun român şi Rege”. Filogrman covins, atât prin origine cât şi prin educaţie, Ferdinand a menţinut în primii doi ani ai primului război mondial neutralitatea hotărâtă de Consiliul de Coroană în vara anului 1914, cu două luni înainte de sfârşitul regelui Carol I, în timp ce Maria, descendentă a caselor regale din ţări care alcătuiau Antanta, n-a pregetat să intervină stăruitor pe lângă rege şi oamenii politici români şi să întreprindă demersuri la curtea ţarului pentru a cere susţinere pentru România.

Regina Maria „a fost singura fiinţă care a crezut că sfârşitul războiului va fi cum a fost. Este adevărat: toată lumea s-a îndoit, dar toţi, fără excepţie” după cum avea să scrie conservatorul Alexandru Marghiloman, filogerman la rândul lui şi convins de victoria Puterilor Centrale. Cuvântul ei a cântărit greu atunci când, în 14 august 1916, s-a luat decizia intrării României în război alături de ţările Antantei.

Drama reginei

Încă din primele zile, suverana s-a îngrijit de amenajarea unui spital la palatul regal şi de organizarea spitalelor de campanie, atât pe linia frontului cât şi în spatele acestuia, mobilizând mai multe doamne din înalta societate şi muncind din greu, împreună cu principesele Marioara şi Ileana – încă un copil – alături de infirmierele care îngrijeau răniţii. După entuziasmul din primele zile, armata română, care nu primise ajutorul promis din partea aliaţilor, suferea înfrângere după înfrângere, iar statul român era ameninţat cu dispariţia.

Pe lângă ororile pricinuite de război, regina a avut de îndurat grele încercări şi în viaţa sa privată. Relaţiile cu mama ei – susţinătoare a Puterilor Centrale – se rupseseră iar la începutul lunii noiembrie 1916, fiul cel mic al reginei, principele Mircea, care nu împlinise patru ani, îşi sfârşea zilele, răpus de febrtă tifoidă. Curând după aceea, când armatele Puterilor Centrale au intrat în Oltenia şi Muntenia şi se pregăteau să ocupe capitala ţării, familia regală, parlamentul, guvernul, armata şi o bună parte a populaţiei s-au refugiat în Moldova.

Un ideal şi un război sfânt

În ciuda dezastrului prin care trecea ţara, regina continua să fie încrezătoare şi îşi va găsi un aliat de nădejde în generalul Henri Mathias Berthelot, şeful misiunii militare franceze venite să instruiască armata română. „Fiecare ţară are idealul său şi noi avem un ideal de secole, acela că, într-o zi, toţi românii vor fi uniţi sub o singură coroană. Cel mai mărunt şi ignorant ţăran, din cel mai uitat colţ al ţării, împărtăşeşte acest vis. Pentru ei războiul acesta este unul sfânt, bucuroşi îşi dau ultima picătură de sânge pentru a-l realiza” consemna, cu convingere, regina Maria. Luptele din vara anului 1917 au reușit să stăvilească pe moment ofensiva germană și să împiedice ocuparea Moldovei și a Iașiului.

Speranţa renăştea în inimile românilor, dar revoluţia bolşevică, ieșirea Rusiei din război și pacea separată încheiată cu Puterile Centrale au făcut ca situaţia României, rămasă singură pe frontul de est, să fie din nou disperată. Regina Maria a susţinut cu tărie continuarea rezistenţei dar în cele din urmă România a fost obligată să cedeze şi să accepte o pace umilitoare, pentru a salva statul român de la dispariţie. Sub puternica influenţă a reginei Maria, regele Ferdinand n-a ratificat însă niciodată pacea încheiată la Bucureşti în 7 mai 1918.

Infirmieră şi comandant al unui regiment de roşiori

În anii războiului, regina a purtat o vastă corespondenţă prin care cerea ajutoare pentru ţara sa, a fost prezentă pe front, în gară pentru a aştepta trenurile cu răniţi, în spitale printre răniţi şi bolnavi, la cantine şi orfelinate, s-a ocupat de procurarea ambulanţelor, a fost alături de oamenii simpli, loviţi de soartă, cărora le împărţea ajutoare, îmbărbătând şi încurajând pe toată lumea.

În anii războiului, regina a fost văzută purtând doar uniforma de infirmieră sau pe cea de comandant onorific al Regimentului de Cavalerie 4 Roşiori, pe care a purtat-o şi în ziua întoarcerii triumfale la Bucureşti. Soldaţii o adorau şi au supranumit-o „mama răniţilor”, pentru devotamentul impresionant de care a dat dovadă pentru a le alina suferinţele sau pentru a-i ajuta pe cei loviţi de epidemii, care secerau mii de vieţi.

Regina tuturor românilor

Contraofensiva aliaţilor, cu sprijin american, şi deschiderea frontului din Balcani, la Salonic, în toamna anului 1918, au determinat reintrarea armatei române în luptă. Soarta războiului era pecetluită. După doi ani în care speranţa era urmată de o deznădejde în faţa căreia regina românilor a refuzat să se plece, pe 1 decembrie, ziua Marii Adunări Naţionale de la Alba Iulia, în care delegaţii din Transilvania, Banat, Maramureş şi Crişana votau unirea cu Regatul României, regele Ferdinand şi frumoasa regină Maria, avându-l alături pe generalul Berthelot, armata română şi cea franceză, îşi făceau intrarea triumfală în Bucureşti, într-o atmosferă de sărbătoare în care o mare de oameni cânta „Deşteaptă-re române!” şi „Marseilleza”.

„Ne întorceam victorioşi, în ciuda nefericirilor, ne întorceam după ce împliniserăm Visul de Veacuri, Visul de Aur al României. Ne întorceam cu România Mare – ne întorceam ca regele şi regina tuturor românilor. E aproape de necrezut, dar e adevărat”, nota regina cu entuziasm.

„Ambasadorul” României la Paris şi Londra

În primăvara anului următor, regina şi-a asumat o delicată misiune diplomatică şi a plecat la Paris, pentru a susţine cauza României la conferinţa de pace. A făcut o vizită şi la Londra, pentru a vorbi cu regele George al V-lea, care-i era văr, şi revenită la Paris, s-a întâlnit cu preşedintele Franţei, Raymond Poincaré, cu prim-ministrul Georges Clemenceau şi cu preşedintele american Woodrow Wilson, cerându-le tuturor să sprijine interesele României.

Recunoaşterea unirii tuturor provinciilor româneşti s-a datorat, în bună parte, demersurilor reginei, care a ştiut să cuceească inimi să să trezească admiraţia tuturor. La 15 octombrie 1922, În faţa Catedralei Încoronării din Alba Iulia, a avut loc ceremonia de încoronare a suveranilor României, ca rege şi regină „a tuturor românilor”.

Surse foto: europafm.ro, rador.ro, stelian-tanase.ro, catchy.ro, bihon.ro, femeiinrazboi.rfi.ro, ortodoxiatinerilor.ro, historia.ro, wikipedia.org, descopera.ro, alexandrarati.ro, dcnews.ro, albumdefamilie.bucuresti2021.ro, istorie-pe-scurt.ro, dacoromania-alba.ro, movio.biblacad.ro