Un drum din Timiș a văzut pentru prima dată asfaltul. Câți bani...

Un drum din Timiș a văzut pentru prima dată asfaltul. Câți bani a investit consiliul județean în modernizarea lui

1
DISTRIBUIȚI

Aproximativ 1,8 milioane de euro a investit Consiliul Județean Timiș într-un tronson de drum care nu a văzut asfaltul niciodată. Este vorba de drumul județean care asigură legătura între localitățile Iohanisfeld și Ivanda. Lucrările de modernizare al tronsului de aproape șapte kilometri au început în urmă cu aproximativ șapte luni și au fost finalizate recent. Investiția a fost inaugurată, astăzi, în prezența președintelului Consiliului Județean Timiș, Călin Dobra.

„La fel ca toate drumurile județene, și acest drum are un rol deosebit, leagă două unități administrative. Este un drum finanțat din bugetul CJ Timiș, pe un tronson de 6,7 kilometri și cu o valoare de aproximativ 8,2 milioane de lei, cu TVA inclus. Eu cred că rolul acestui drum este important pentru că leagă drumul național de Ivanda și bineînțeles în cealaltă parte de Ivanda de comuna Giulvăz. Cred că este important privind aglomerarea pe zona drumului național și venim în sprijinul, până la urmă, Companiei Naționale de Drumuri, realizând aceste drumuri județene de conexiune între traseele naționale. Sunt ferm convins că calitatea este bine realizată ținând cont că constructorul a dat și o garanție de 48 de luni, ceea ce este important.


Atât timp cât este acest drum sub garanție, orice remediere este suportată de constructor, dacă această remediere apare din defecțiuni privind realizarea drumului”, a explicat Călin Dobra.

Practic, acest tronson de drum a văzut pentru prima dată asfaltul. „S-a făcut un drum foarte bun, a fost un drum de țară, pământ bătut și o bucată pietruit”, a precizat Valentin Pascu, primarul comunei Otelec.

Călin Dobra a precizat că, în această săptămână, proiectul privind modernizarea drumului județean care leagă localitățile Iohanisfeld de Ivanda va fi depus pe Programul Operațional Regional, pentru accesarea de fonduri europene.

„S-a deschis o nouă axă privind posibilitatea depunerii de proiecte pe infrastructură rutieră, de drumuri județene, finalizate, nerecepționate total , ceea ce ne dă posibilitatea de a atrage fonduri europene mult mai repede, ținând cont că a fost realizat, că a fost plătit și avem posibilitatea să primim acești bani din fonduri europene”, a explicat președintele CJ Timiș.

1 COMENTARIU

  1. 7 km in 7 luni…si va mai si laudati…Japonezii aia care au reparat 400 m de autostrada luati de apa , in 24 de ore ce trebuiau sa faca?
    Nu mai aveti rusine deloc…

LĂSAȚI UN MESAJ

Introdu rezultatul corect * Time limit is exhausted. Please reload CAPTCHA.