Reconstrucția speranței. Doctorul care readuce feminitatea după boală

Reconstrucția speranței. Doctorul care readuce feminitatea după boală

0
DISTRIBUIȚI

Mii de femei din vestul țării care au supraviețuit cancerului la sân au rămas mutilate. Un program național le oferă posibilitatea de a beneficia de reconstrucții mamare gratuit. Chirurgul plastician Vlad Boancă este unul dintre specialiștii care fac astfel de intervenții.

Au primit o nouă șansă la viață după ce au ieșit învingătoare în lupta cu cancerul de sân, însă boala le-a distrus feminitatea. Este vorba de aproximativ 45.000 de femei din întreaga Românie, dintre care câteva mii din vestul țării, care au rămas fără cel puțin un sân pentru ca medicii să le poată salva viața. S-au vindecat, însă suferințele nu se opresc aici, pentru că au rămas mutilate de operații. Indiferent de vârstă, aceste femei ajung să vadă oglinda ca pe un adevărat dușman.

Începând cu anul 2014, destinele a sute de femei s-a schimbat radical, după ce a intrat în vigoare o lege care obligă statul român să deconteze intervențiile de reconstrucție mamară, după mastectomie, adică extirparea sânilor. Pentru fiecare implant din silicon, statul decontează 800 de euro, care sunt necesari achiziționării protezei. O sumă de bani pe care multe dintre femeile din România diagnosticate cu cancer la sân nu și-o permit.

Vlad Bloancă este chirurg plastician în cadrul Clinicii de Chirurgie Plastică din cadrul Spitalului Județean Timișoara, singura din județul Timiș în care se pot realiza reconstrucții mamare în cadrul programului derulat de Ministerul Sănătății, prin Casa Națională de Asigurări de Sănătate. Lucrează la Casa Austria de zece ani și le dă șansa femeilor mutilate de operațiile de cancer la sân de a avea o viață normală.

Doamna Maria se numără printre beneficiarele acestui program care au ajuns pe mâinile medicilor timișoreni. Avea puțin peste 60 de ani în momentul în care a aflat că există posibilitatea de a fi supusă unei intervenții de reconstrucție mamară și fără să stea pe gânduri a venit la Spitalul Județean Timișoara.

„A venit și ne-a spus că nu mai putea să stea așa. A fost diagnosticată cu cancer la unul din sâni, care a și fost extirpat. Mi-a zis că «mă întreba nepotul meu de trei, patru ani, buni, de ce tu n-ai acolo nimic? Ce-i cu tine? Toată lumea are și tu nu ai»”, ne-a povestit Vlad Bloancă.

Din păcate, medicul timișorean atrage atenția că la nivelul județului Timiș se realizează prea puține reconstrucții mamare, deși acestea sunt decontate de stat. Iar principalul motiv ar fi că femeile pur și simplu nu știu că au o asemenea facilitate sau le este frică să intre din nou în sala de operație.

„Înainte ca acest program de reconstrucție mamară să fie implementat era foarte greu, în sensul că pacienta trebuia să-și cumpere singură proteza. Aveam voie să facem astfel de operații și în trecut în spital, dar pacienta trebuia să cumpere proteza, cam 400, 500 de euro costă un implant mamar. Și înainte se făcea destul de mult, dar o dată cu programul a crescut numărul. În primul an au beneficiat de reconstrucții 60 de paciente. În total, la Casa Austria au fost realizate peste 100 de intervenții, ceea ce este destul de mic raportat la numărul de mastectomii care se face. Cumva, pacientele nu ajung toate la noi: le este frică, nu își doresc, nu sunt bine informate”, a explicat Vlad Bloancă.

„Amputația de sân”

Medicul timișorean povestește că termenul de mastectomie este introdus recent. Până acum 20-30 de ani, se știa că atunci când unei femei îi este extirpat un sân, aceasta a suferit o „amputație”. „Nouă, ca bărbați, ne este foarte greu să judecăm și să înțelegem, dar de-a lungul anilor am observat că mastectomia are un impact foarte mare asupra femeilor, pentru că ți se schimbă schema corporală. Ai avut ceva și nu mai ai. Nu ai cum să mergi mai departe ca și cum nu s-a întâmplat nimic”, consideră Vlad Bloancă.

În acest moment, în unele situații, la Spitalul Județean Timișoara, pacientele care s-au vindecat de cancer pot să fie supuse unei singure intervenții chirurgicale în timpul căreia li se extirpă sânul cu probleme, iar apoi se realizează reconstrucția mamară.


Astfel, aceste femei nu trebuie să trăiască nici măcar o zi cu impresia că au un sân amputat. Chiar la începutul lunii august, la Casa Austria, o femeie de aproximativ 40 de ani a beneficiat de o astfel de operație, care se numește reconstrucție primară.

„La noi sunt două situații, când vin pacientele după ce au făcut tratamentul chirurgical, după mastectomie de cele mai multe ori, și atunci noi trebuie să facem reconstrucție. Atunci vorbim de reconstrucție secundară. Pacienta este bine, a terminat cu oncologia, s-a vindecat, dar simte că nu este destul și apelează la noi pentru reconstrucție de sân. Mai este și varianta când se face reconstrucție primară. Se face o singură intervenție și intrăm împreună cu chirurgul de chirurgie generală în sala de operație. Sunt anumite cazuri care se pretează la așa ceva, dar nu tot timpul. Tot ce facem în ceea ce privește reconstrucția trebuie să fie în acord cu oncologul. Pacienta care a beneficiat de o reconstrucție primară, la începutul lunii august, are în jur de 40 de ani. A simțit o tumoră la un sân, a ajuns la un oncolog, i-a făcut o puncție, o biopsie, ca să aibă un diagnostic exact, iar oncologul a considerat că cel mai bine pentru ea este să înceapă cu chimioterapie. A făcut chimioterapie, iar acum tumora aproape că nu se mai decelează, dar are o fereastră în care trebuie să facă mastectomie, în care trebuie scoasă toată glanda mamară la un sân”, a detaliat Vlad Bloancă. Cele două intervenții realizate în același timp durează aproximativ trei ore.

Ultima etapă în tratamentul cancerului

În cei câțiva ani în care programul național de reconstrucție mamară s-a derulat, la Spitalul Județean Timișoara au apelat pentru a beneficia de o astfel de intervenție femei de toate vârstele, de la 20 de ani și până la 70 de ani, care au terminat tratamentul în cancer. De altfel, medicii timișoreni explică faptul că nu există o limită de vârstă ca și contraindicație.

„Îmi amintesc că am avut o femeie de 84 de ani, a făcut mastectomie, iar reconstrucția nu a fost recomandată în acest caz, dar primul gând la câteva zile după ce s-a vindecat a fost eu de unde îmi cumpăr o proteză externă, eu nu pot să stau așa, că mă vede lumea pe stradă și mă văd și eu și nu mi-e ok. Și atunci o proteză externă a fost soluția cea mai bună pentru vârsta ei. Toată lumea se gândește că numai pacientele tinere vor reconstrucție de sân, dar nu este așa. Boala în stadiu foarte avansat, poate stadiul patru, nu are indicație pentru reconstrucție imediată, pentru că pronosticul pe termen lung este foarte rezervat. Dar în rest nu ai o contraindicație clară. În mod normal, reconstrucția face parte din tratamentul cancerului la sân, este ultima etapă. Într-adevăr, cele mai bune rezultate le-am văzut când s-a făcut reconstrucție primară, pacienta a intrat în sală cu sân și a ieșit tot cu sân din sală. Este impactul minim pentru pacientă”, a explicat Vlad Bloancă.

Medicul timișorean s-a confruntat și cu cazurile dramatice ale unor femei care au ajuns să fie părăsite de soți în timpul tratamentului. „Acum trei – patru săptămâni am consultat o doamnă, era asistentă medicală, a avut probleme cu soțul și a divorțat. A fost diagnosticată cu cancer, a suferit o mastectomie, a făcut chimioterapie, radioterapie, iar la mijlocul procesului, soțul a zis că el nu mai vrea așa ceva, nu mai poate să o vadă așa și gata. Este un lucru dramatic și este bine că putem face ceva, că putem să le ajutăm, iar acest program național este genial”, consideră chirurgul plastician.

În total, la Casa Austria a Spitalului Județean Timișoara, șapte chirurgi ajută femei nu doar din vestul țării, ci din întreaga țară, să își recapete feminitatea, după ce au învins cancerul la sân. Aproape 70% dintre aceste femei locuiesc în mediul urban, pentru că la orașe informația ajunge mai ușor. În vestul țării, se mai fac reconstrucții mamare în cadrul programului național derulat de Ministerul Sănătății la Arad.

Potrivit datelor furnizate de reprezentanții Casei Județene de Asigurări de Sănătate Timiș, anul trecut, 35 de paciente au beneficiat de reconstrucții mamare gratuite, bugetul alocat fiind de 25.100 lei. În acest an, până la data de 30 iunie, au primit șansa la o viață normală 26 de femei, bugetul pe 2018 pentru program fiind de 57.040 lei.

În România, anual, aproape 9.000 de femei află că suferă de cancer la sân, iar peste 3.000 pierd lupta cu boala. Depistat la timp, cancerul la sân poate fi tratat, iar o ecografie sau o mamografie realizată la timp face diferența dintre viață și moarte. Specialiștii estimează că la nivelul județului Timiș sunt peste 18.000 de pacienți diagnosticați cu cancer.

Foto: Virgil Simonescu

LĂSAȚI UN MESAJ

Introdu rezultatul corect * Time limit is exhausted. Please reload CAPTCHA.