Două avioane de mici dimensiuni s-au ciocnit în zbor şi s-au prăbuşit....

Două avioane de mici dimensiuni s-au ciocnit în zbor şi s-au prăbuşit. Unul dintre piloți a murit

0
DISTRIBUIȚI

Două avioane de mici dimensiuni s-au ciocnit în aer, astăzi, la Frătăuţii Vechi, judeţul Suceava, în timpul unor zboruri de antrenament, iar apoi s-au prăbuşit în afara pistei. Unul dintre piloţii implicaţi în accidentul aerian din Suceava a murit, iar pentru celălalt a fost solicitat un elicopter SMURD care să îl ducă la spital, scrie Mediafax.

Potrivit Inspectoratului General pentru Situaţii de Urgenţă (IGSU), pilotul găsit inconştient a fost declarat decedat.

„Pilotul inconştient a fost declarat decedat.


Celălalt pilot a fost extras din avion şi stabilizat de către echipajele medicale. S-a solicitat elicopterul SMURD în vederea transportării pilotului la UPU Iaşi”, a transmis IGSU.

Accidentul a avut loc în apropierea aerodromului de la Frătăuţii Vechi, iar cele două avioane de mici dimensiuni s-au ciocnit îăn aer, prăbuşindu-se în afara pistei.

La faţa locului, în Frătăuţii Vechi, acţionează o autospecială de stingere şi descarcerare, un echipaj de prim ajutor SMURD şi un echipaj al Serviciului Judeţean de Ambulanţă.

Foto: arhivă

LĂSAȚI UN MESAJ

Introdu rezultatul corect * Time limit is exhausted. Please reload CAPTCHA.