Mobilizare în intersecția din Piața Mărăști, în prima zi după închiderea circulației...

Mobilizare în intersecția din Piața Mărăști, în prima zi după închiderea circulației FOTO

0
DISTRIBUIȚI
<


div class="press-in-article" style="margin-left: auto; margin-right: auto; text-align: center; margin-top: 5px; margin-bottom: 5px; " id="press-251133279">

marasti

Mobilizare de forțe, astăzi, pe șantierul din intersecția din Piața Mărăști, unde a fost închis traficul rutier, cu excepția mijloacelor de transport în comun. În jurul prânzului, mai multe utilaje, precum și numeroși muncitori au putut fi observați în sensul giratoriu care ar trebui să fie lărgit la trei benzi cel târziu până la începerea noului an școlar, în data de 10 septembrie.

Pe imaginile surprinse de fotoreporterul PRESSALERT.ro se poate observa cum mai multe utilaje și muncitori se află și pe str. Alexandru Ioan Cuza, unde spațiul verde va fi diminuat pentru a se putea realiza trei benzi pe sensul spre Piața Mărăști dinspre Iulius Mall. De asemenea, se intervine și în zona stației pentru mijloacele de transport în comun, aflată în sensul giratoriu.

Vă reamintim că reprezentanții Primăriei Timișoara au luat decizia de a interzice circulația în sensul giratoriu din Piața Mărăști, începând de astăzi, „pentru a urgenta finalizarea lucrărilor” de reamenajare a intersecției. Doar mijloacele de transport în comun au voie să circule prin sensul giratoriu.

„Pe perioada lucrărilor vor fi folosite următoarele rute ocolitoare: 1. a) Calea Aradului – str. Demetriade – str. Popa Şapcă – Punctele Cardinale; b) Calea Aradului – str. Pictor Zaicu – Piaţa 700; 2.a) str. Gh. Lazăr – str. Pictor Zaicu – str. Demetriade – str. Popa Şapcă – Punctele Cardinale sau str. E. Baader; b) str. Gh. Lazăr – Piaţa 700 – str. Paris; 3. Punctele Cardinale – str. Popa Şapcă –bv. Antenei. Având în vedere restricţiile mai sus menţionate, pentru a împiedica congestionarea traficului, se recomandă pentru relaţiile Nord – Sud, Sud – Nord folosirea următoarelor variante ocolitoare: Calea Lipovei, Calea Aradului – str. Cicumvalaţiunii – Pasaj Jiul – bv. Republicii – Calea Şagului, respectiv Zona Soarelui şi retur; Zona Soarelui – Calea Buziaşului – Dorobanţilor – Gh. Adam – Demetriade – Calea Aradului – Calea Lipovei şi retur; Zona Soarelui – Aleea F.C. Ripensia – str. Michelangelo – bv. Take Ionescu – str. E. Baader – Calea Lipovei – Calea Aradului şi retur”, a transmis Primăria Timișoara.

Foto: Virgil Simonescu

LĂSAȚI UN MESAJ

Introdu rezultatul corect * Time limit is exhausted. Please reload CAPTCHA.