Primarul Robu reia atacurile la adresa presei. Cum a reacționat, nemulțumit de...

Primarul Robu reia atacurile la adresa presei. Cum a reacționat, nemulțumit de ce a scris o jurnalistă

0
DISTRIBUIȚI

Primarul Timișoarei, liberalul Nicolae Robu, a revenit la vechile obiceiuri. Nemulțumit că două posturi naționale de televiziune au preluat o știre de pe o agenție de presă cu privire la faptul că a semnat pentru campania “Fără penali în funcții publice”, în care apărea în titlu faptul că edilul ar fi cerut amendarea voluntarilor care adunau semnături, în luna mai, Nicolae Robu a atacat din nou ziariștii.

Într-o postarea publicată, aseară, pe contul său de Facebook, primarul Timișoarei se plânge că cele două televiziuni au prezentat “denaturat” subiectul. Ulterior, în cursul zilei de astăzi, Nicolae Robu a editat postarea și a trecut la jigniri. “Mai jos, găsiți adevărul, înregistrat audio-video. Cât de nesimțit, de ticălos, de mârșav trebuie să fii să sfidezi în asemenea hal realitatea?”, a scris primarul Timișoarei, pe rețeaua de socializare, iar la finalul postării a atașat și filmulețul postat de cei din USR Timiș cu momentul în care se ceartă cu voluntarii, în luna mai.

Știrea de pe agenția de presă a fost preluată și de site-ul stiripesurse.ro, astăzi, iar Nicolae Robu, revoltat că se scrie iar că a solicitat amendarea voluntarilor USR, a trecut la jigniri la adresa jurnalistei Loredana Codruț, care a semnat articolul, prin trimiterea unui mesaj pe telefonul mobil.

“Domnișoară, chiar n-ai deloc capacitatea de a ți se face rușine de tine însăți?! Urmărește pe pagina mea de Facebook cele câteva secunde de inregistrare a ce am cerut eu Poliției Locale și o să vezi și auzi că nu numai că nu am cerut amendarea usr-iștilor, dar am oprit amendarea la care tocmai se pregătea să recurgă, cu totală acoperire legală, polițistul local apărut fără nicio legătură cu mine în peisaj – altfel spus, aflat în patrulare în zonă-! Asta e chiar ultima comunicare cu mine, eu, în naivitatea mea, încă sperând până acum că incorectitudinea crasă pe care ați arătat-o la Pressalert e rezultatul mercenariatului pentru Boța!”, i-a transmis Nicolae Robu jurnalistei.

“Fac public acest SMS primit de mine de la primarul Timișoarei! Fac acest gest fără pic de speranță! Nu am iluzia că domnul va ști vreodată să respecte alți oameni decât cei care îi sunt slugi! Doar vreau să am plăcerea de a împărtăși cu voi mesajul acesta! Da, puteți da share! Nu, nu îl mai fac știre! Da, așa ceartă primarul presa! Și sper ca USR-iștii să scrie cât de persecutați au fost!”, a scris Loredana Codruț, pe Facebook.


Nicolae Robu și-a reluat atacurile la adresa ziariștilor după o perioadă în care a reușit să-și țină în frâu nervii după protestul presei locale care timp de două săptămâni nu i-a publicat numele sau fotografia.

 

LĂSAȚI UN MESAJ

Introdu rezultatul corect * Time limit is exhausted. Please reload CAPTCHA.