Clăparul Francis Mozes este o apariție inedită pe scena muzicală timișoreană. Născut în 6 martie 1988 în Stockholm, din părinți români, actualul component al formației timișorene The Weekend Bandits a trăit multă vreme în Minneapolis (S.U.A.) și a poposit pe meleagurile noastre acum șase ani, când s-a înscris la Facultatea de Medicină din orașul nostru. Încă din anii de liceu, Francis a cochetat cu saxofonul și a avut ocazia să susțină o serie de concerte în America.
„Bunicul meu a fost tobar de jazz, iar părinții mei sunt ingineri, logici și raționali. Am început să studiez saxofonul la școală și am intrat într-un Big Band la liceu. Mi-am făcut prieteni cu aceleași pasiuni, m-am înconjurat de oameni care cântă. Cu Big Band-ul am susținut multe concerte, am cântat inclusiv în celebrul club Blue Note din New York, în deschiderea unei formații cunoscute. La un moment dat m-am lăsat de saxofon și m-am apucat de gypsy jazz“, spune artistul care este pasionat de muzică până-n măduva oaselor.
Diferențele visavis de scena muzicală din Timișoara și cea din Minesotta sunt cât se poate de mari și provin evident din faptul că scena de dincolo de Ocean este una mult mai vastă. Cu toate acestea, viața muzicală în orașul de pe Bega este cât se poate de palpitantă.
„În America am cântat la evenimente organizate de școli, care erau culturale. În ceea ce privește cluburile, e altă situație. Sunt multe pub-uri unde cântă oricine. Mulți o fac pe gratis. Dar, în cluburile consacrate, sunt doar nume mari, unde cântă doar celebrități. Aici în Timișoara sunt mai puține trupe, dar e o viață muzicală palpitantă“, spune Francis.
Având „microbul“ muzicii, la câteva zile după ce s-a mutat în Timișoara, Francis s-a apucat de cântat în orașul nostru și a reușit în scurt timp să fie integrat într-o „gașcă“ care s-a născut în jurul bunului său prieten Benson Joel, la rându-I o figură inedită a scenei locale, actualul său coleg de trupă din The Weekend Bandits, născut în oraşul indian Bangalore.
„Tot timpul am vrut să mă întorc în Europa. Am avut veri aici care erau la medicină. Am venit în vacanță, m-am dus la școală și am văyut că e OK. Am dat cu banul și am venit aici. Am studiat medicina tradițională indiană Ayurveda și am făcut și masaj de terapie. Pe plan muzical, tot timpul am avut clapele lângă mine. Mi-a fost foame să cânt. La vreo două – trei săptămâni după ce am ajuns aici, am trecut prin Piața Unirii la Zai și am văzurt că cineva cântă la pian. Când a făcut pauză, m-am așezat eu și…am cântat. Drept urmare, patronul de acolo m-a invitat să cânt în fiecare sâmbătă. Încet – încet m/am împrietenit cu Benson Joel și cu alți muzicieni și s-a născut o gașcă. La Zai cântam gypsy jazz, boogie woogie…și a fost o terapie. Era pub music, café concert. Mai apoi am cântat și cu Benson Joel, în Exiled Band și în alte formule“, spune Francis Mozes.
„E o mare diferență să cânți în fața oamenilor sau în fața unui perete, acasă“
Alături de concertele susținute cu Benson Joel, Francis a mai apărut în diverse „întâmplări“ sonore care s-au desfășurat în Timișoara, printre care și în deschiderea concertului Dub FX susținut la Ambasada, în luna ianuarie a anului 2016. De câteva luni, artistul face parte din formația The Weekend Bandits, echipă ce îi mai are în componență pe Răzvan Munteanu, Mihai Toma, Alexandru Munteanu și Benson Joel. Primul concert al formaţiei The Weekend Bandits a avut loc la sfârșitul lunii martie a acestui an.
„E o mare diferență să cânți în fața oamenilor sau în fața unui perete, acasă. Mă înțeleg foarte bine cu colegii de trupă, există o chimie aparte între noi. Fiecare aduce ceva interesant în trupă. O trupă se plafonează muzical în momentul în care se pierde pasiunea, când devine plictisitor ceea ce faci.
Noi încercăm să facem altcumva de fiecare dată. Am început cu coveruri pentru a ne face un setlist. Acum ne-am mai liniștit un pic și o să ne focusăm mai mult pe piese originale. Eu nu ascult trupe, ci genuri. Îmi place să descopăr istorie muzicală. Chiar dacă venim cu un background total diferit fiindcă ascultăm genuri diverse, împreună avem puncte comune. Ne place grooveul. Benson vine în fiecare săptămână cu o jucărie muzicală nouă și se amestecă diverse lucruri. Muzica în 2018 este tot mai mult fusion. Într-un singur gen găsești artiști total diferiți. Nimeni nu mai poate inventa roata, s-a cântat deja mult, așa că se merge pe idei de combinații“, spune Francis Mozes.
Dincolo de activitatea sa în trupa The Weekend Bandits, Francis s-a apucat de compus și câteva piese proprii iar la capitolul planuri de viitor, artistul dorește să studieze cât mai multe stiluri muzicale.
„Când am venit aici nu aș fi crezut că voi avea așa o activitate muzicală. Planul meu este ca orice fac în viață să am spațiu pentru muzică. Simt că înnebunesc dacă nu cânt, trebuie să fac asta, e ca o terapie. Vreau să mă dezvolt să fiu mai bun. Compun câteva piese acasă. Îmi doresc să ajung să cânt. Poate chiar la BBC Proms, să cânt un tribute. Sunt atâtea straturi în muzică. Nu știu unde voi ajunge, deocamdată îmi planific viața alături de prietena mea. Îmi place aici, m-am simțit bine, am fost întîmpinat de oameni calzi și ospitalieri“, spune Francis.
„S-au schimbat multe în Timișoara în ultimii ani. Dar mai e loc de mers înainte“
Chiar dacă este pasionat de o serie de stiluri muzicale, Francis are și câțiva artiști preferați printre care se numără Sly and The Family Stone, George Clinton, Oscar Peterson sau Parliament-Funkadelic. În ceea ce privește compromisurile pe care fiecare artist este nevoit să le facă, ideea lui este aceea că „trebuie să încerci să îmbini comercialul cu experimentele“
„Primul meu concert în fața a mii de oameni a fost acum trei ani, alături de Benson și alți prieteni, la Deva. Recent, am cântat iarăși în Piața Victoriei din Timișoara în fața unui public numeros. E un șoc de fiecare dată când apari în fața unui public așa mare. Eu cred că sunt puțini oameni care reușesx să strângă mulți oameni la un loc. Un artist nu ar trebui să fie gol pe dinăuntru, el trebuie să transmită un mesaj. Fie el ecologic sau social. La capitolul muzică versus enetrtainment, e loc pentru toți. Trăim vremuri cinice și trebuie să faci compromisuri. Dar trebuie și să rămâi experiemntal. Începi cu chestii mai comerciale și când vezi că publicul e mai intim, poți să spui că acum vine ceva din suflet, să experiemntezi. Nici eu nu am vrut să cânt cover-uri, îmi place să improvizez. Totuși, e mai bine așa, decât să stau în fața unui perete gol să mă exprim“, spune Francis.
În decursul anilor petrecuți în Timișoara, Francis a observat o serie de schimbări. Dacă e să comparăm sistemul edeucațional american și cel românesc, lucrurile sunt total diferite, dar în ciuda unor lucruri caree nu funcționează la noi așa cum trebuie, „viața“ e mult mai palpitantă.
„S-au schimbat multe în Timișoara în ultimii ani. Dar mai e loc de mers înainte. Marile orașe sunt la fel peste tot în lume. Îmi place că aici totul e mai domol, mai așezat. Oamenii sunt mai reci acolo în America. Sunt amabili, dar superficiali. În Minesotta simți că comunitatea are grijă de tine. Toată lumea își face treaba și te simți integrat. Aici multe lucuri se întâmplă de azi pe mâine. Cu toate astea, mă simt mai acasă aici, vorbind română, decât engleză. Apreciez că părinții mei au terminat Politehnica din Timișoara. Lumea e diferită și la facultățile din State. E mult mai organizat totul. Sistemul e mai updatat. Acolo nu am avut nevoie de nicio ștampilă. Aici mi s-a sugerat că ar fi bine să dau un pachet de cafea ca să rezolv niște acte mai repede. Acolo e totul pe bandă. Totul e mai conectat și sitemul educațional oferă resurse complexe“, spune Francis.
