Ripensia Timişoara a remizat cu Luceafărul la Sânmartin după ce a condus...

Ripensia Timişoara a remizat cu Luceafărul la Sânmartin după ce a condus cu 2-0. Aceiaşi marcatori ca la Brăila pentru roş-galbeni

0
DISTRIBUIȚI

Formaţia pregătită de Ciprian Urican a adunat patru puncte din primele două runde ale B-ului, ambele disputate în deplasare. Luceafărul – Ripensia a fost astăzi 2-2 după ce vizitatorii timişoreni au condus prin reuşitele lui Andrei Dumiter şi George Monea.


Cei doi au fost marcatori şi în victoria din prima etapă, de la Brăila (2-1).

„Ripi” a început bine duelul pe terenul formaţiei care a învins-o cu 3-2 în teste. Fără Zaluschi, accidentat, dar cu Bădăuţă revenit printre titulari după suspendare, timişorenii au deschis scorul prin tânărul Andrei Dumiter. Atacantul timişorean a punctat în minutul 11 cu ajutorul barei după o pasă trimisă de Ungureanu. Oaspeţii şi-au mărit avantajul după o jumătate de oră din meci, când Monea a pătruns şi a înscris pe lângă Goia.

Gazdele, la care a evoluat şi mijlocaşul Preoteasa, care se pregătise cu ACS Poli, au redus din diferenţă înainte de pauză prin Vasile Pop. În partea secundă Luceafărul Oradea a egalat în minutul 61 în urma unui penalty transformat de acelaşi V. Pop. Pe final ripensiştii au avut mai mult iniţiativa, mai ales că bihorenii au rămas în zece oameni. Torişte nu a mai putut continua partida iar antrenorul Cristian Lupuţ efectuase deja toate schimbările.

Prin acest egal Ripensia ajunge la patru puncte din două deplasări, o zestre bună înaintea derby-ului cu ACS Poli.

Ripensia Timişoara: Dobre – Ad. Popa, Burdeţ, Apro, C. Toma – Stoi, Anghelina (67 M. Toma) – Dumiter, Ungureanu, Monea – Bădăuţă (61 Mansour). Antrenor: Ciprian Urican.

LĂSAȚI UN MESAJ

Introdu rezultatul corect * Time limit is exhausted. Please reload CAPTCHA.