Timișorean rănit în timpul protestului din 10 august, infectat cu o bacterie...

Timișorean rănit în timpul protestului din 10 august, infectat cu o bacterie după nouă zile de spitalizare

0
DISTRIBUIȚI

spital curatenie

O anchetă internă a fost demarată, astăzi, la Spitalul Universitar de Urgență București după ce un timișorean care a participat la protestul din 10 august, internat în unitatea medicală timp de nouă zile, a aflat că este infectat cu bacteria Clostridium.

Doru Oprea a postat, ieri, un mesaj pe pagina sa de Facebook, prin care anunța că are această bacterie, fapt confirmat de rezultatele unor analize realizate la un laborator privat. Bărbatul ne-a declarat că a fost rănit după ce o grenadă a căzut lângă el în timpul mitingului și a avut nevoie de două intervenții chirurgicale.

„A căzut o grenadă lângă mine şi mi-a perforat blugii, mi-a intrat un capac de plastic în muşchi, lângă artera femurală, şi m-au operat la spitalul universitar, în acea noapte, la trei dimineaţa. Sâmbăta dimineaţa m-au externat, nouă zile am stat în spital. Am suferit două intervenţii, una a fost în noaptea aceea, când mi-au scos capacul, şi a doua a fost marţi, 14 august, după ce am fost transferat la Chirurgie Plastică pentru a fi cusută, reparată rana. Am luat tratament cu antibiotice opt zile, în spital”, a explicat bărbatul.

După ce a fost externat, Doru Oprea, în vârstă de 42 de ani, care în acest moment locuiește în București, a venit la Timișoara, la părinți, doar că în seara zilei în care a fost externat a început să aibă frisoane și febră, simptome pe care le-a avut și duminică. Prin urmare, duminică a mers la Spitalul de Boli Infecțioase din Timișoara, însă nu a găsit niciun medic care să-l ajute, iar luni dimineața și-a făcut analizele la un laborator privat din oraș. Iar rezultatele au arătat că are bacteria Clostridium.

„Rezultatele au arătat că am acea bacterie, Clostridium, şi atunci imediat m-am dus iar la Spitalul de Boli Infecţioase pentru a primi tratamentul cu antibiotic şi regim, pe care am început să îl iau de ieri.


Deocamdată, eu mă simt bine, nu am mai făcut febră şi frisoane. Sunt două variante, acum care e adevărul nu ştiu. Eu nu cred nimic, sunt economist, sunt un om practic, cred doar în ce văd. Eu nu am acuzat spitalul. Eu am scris că m-am simţit rău, mi-am făcut analizele, am o bacterie şi acum mă lupt cu ea. Dacă e cineva să caute adevărul, este Ministerul Sănătăţii, Corpul de Control, managerul spitalului. Nu am nicio dovadă, până nu fac ei o anchetă internă, până nu face Ministerul, eu nu acuz spitalul fără să am nicio dovadă”, a mai declarat bărbatul.

Pe de altă parte, astăzi, prin intermediul unui comunicat de presă, Spitalul Universitar de Urgență București a anunțat că bărbatul a urmat tratament cu antibiotice, care reprezintă un factor de risc pentru infecția cu Clostridium Difficile, fiind deschisă o anchetă epidemiologică pe una dintre secțiile spitalului.

„Referitor la informațiile apărute în mediul virtual cu privire la anumite analize ale pacientului Oprea Doru, internat în instituția noastră în urma participării la mitingul de protest din data de 10 august, facem precizarea că aceste date de laborator trebuie corelate cu contextul clinic al pacientului și, evident, și cu alte constante biologice crescute. Având în vedere faptul că în populația generală există purtători asimptomatici de Clostridium Difficile (între 5 — 15%), nu putem afirma cu certitudine că domnul O.D. nu face parte din această categorie de populație, iar în contextul unei imunități scăzute, această tulpină să se activeze. De asemenea, a necesitat antibioprofilaxie cu spectru larg pentru plaga de la nivelul coapsei, în cazul de față cu cefalosporine, iar acestea reprezintă factor de risc pentru infecția cu Clostridium Difficile, conform tuturor Ghidurilor actuale de diagnostic și tratament, iar dacă buletinul de analize apărut în mediul virtual se corelează cu starea clinică și cu constante biologice modificate, această infecție se datorează doar antibioprofilaxiei cu cefalosporine și nu altor cauze. Precizăm că s-a dispus o anchetă epidemiologică în secția de chirurgie plastică, unde pacientul a petrecut ultima parte a perioadei de spitalizare”, a arătat unitatea medicală.

Foto: Arhivă

LĂSAȚI UN MESAJ

Introdu rezultatul corect * Time limit is exhausted. Please reload CAPTCHA.