Un festival de tradiție din Timișoara se amână. Vezi motivul UPDATE Ce...

Un festival de tradiție din Timișoara se amână. Vezi motivul UPDATE Ce spune viceprimarul Dan Diaconu

0
DISTRIBUIȚI

Festivalul de Operă și Operetă din Parcul Rozelor se amână! Opera Naţională Română din Timişoara a decis amânarea acestui eveniment „din cauza condiţiilor tehnice care nu permit desfăşurarea în maximă siguranţă a spectacolelor programate”.

De mai mulţi ani, iubitorii de operă şi operetă au avut parte, în fiecare vară, de câte un festival de operă şi operetă în aer liber, care avea loc la teatrul de vară din Parcul Rozelor.

La sfârşitul lunii august şi începutul lunii septembrie a acestui an, ar fi trebui să aibă loc cea de-a XIV-a ediţie a festivalului, în cadrul căruia erau programate nu mai puţin de opt reprezentaţii.


Cu îndrăgite spectacole de operă, operetă, balet şi musical, cu intrare liberă.

Deocamdată, cei de la operă nu au anunțat data la care festivalul se va desfășura, în acest an.

UPDATE În urma furtunii din septembrie 2017, acoperișul scenei din Parcul Rozelor a fost afectat complet. Potrivit viceprimarului Dan Diaconu, ”înlocuirea acestuia se poate face doar după expertizarea completă a structurii de rezistență a scenei, proces în desfășurare. Din acest punct de vedere, cazul Festivalului de Operă și Operetă este unul special, decorurile fiind de mare valoare și în număr însemnat. Eventualele condiți meteo nefavorabile riscă să afecteze decorurile și pagubele să fie majore. Pentru a nu pierde continuitatea evenimentului vom încerca în perioada următoare să discutăm cu Opera Națională Timișoara o eventuală relocare a acestei ediții a festivalului, indoor sau outdoor”.

LĂSAȚI UN MESAJ

Introdu rezultatul corect * Time limit is exhausted. Please reload CAPTCHA.