USR, nemulțumit de ce se întâmplă la ATCCE TM2021. Reacția Simonei Neumann

USR, nemulțumit de ce se întâmplă la ATCCE TM2021. Reacția Simonei Neumann

2
DISTRIBUIȚI

USR Timișoara a transmis, astăzi, un comunicat de presă, prin intermediul căruia critică activitatea Asociației Timișoara, Capitală Europeană a Culturii 2021. Reprezentanții partidului atrag atenția asupra faptului că s-au înscris în asociație zeci de persoane în acest an, însă niciuna nu a fost acceptată, deocamdată, dar și că Adunarea Generală nu s-a întrunit până în luna aprilie, așa cum ar prevedea în statut.

“Au trecut aproape doi ani de la câștigarea, în 16 septembrie 2016, a titlului de Capitală Europeană a Culturii și încă nu reușim să demarăm pregătirile esențiale anului 2021”, arată USR Timișoara.

De asemenea, reprezentanții partidului susțin că prima “recomandare fundamentală pentru proiect”, a juriului internațional de selecție și monitorizare nu a fost îndeplinită. Și anume ca membrii Consiliului Director al Asociației TM2021 să fie numiți, astfel încât consiliul să devină complet funcțional.

“Chiar dacă în anul 2017 asociația a încasat trei milioane de lei (640.000 euro) și a cheltuit 2,8 milioane lei (620.000 euro), reclamă că nu este suficient buget pentru această primă recomandare crucială, proiectul de alegere a noului Consiliu Director.

Din păcate, nu există nici voință şi nici leadership, ordinea de priorităţi a actualei conduceri fiind străină proiectului. În echipa executivă, de peste 15 specialiști, există şi expertiza necesară reorganizării asociației conform dosarului de candidatură, dar nu există voinţa şi interesul de a face această reorganizare necesară funcţionării Asociaţiei”, informează USR Timișoara.

Totodată, în comunicat se arată că asociația a “regresat” în privința organizării și conducerii organizației, semnalând că “pentru prima dată de la înființare nu a fost convocată Adunarea Generală anuală a membrilor, ce trebuia organizată până cel târziu în 7 aprilie 2018, conform statutului în vigoare al asociației; se amână aderarea la asociație a peste 70 de persoane, fără a li se comunica vreun calendar, regulament sau pași de urmat; nu se comunică public, nici la aproape doi ani de la câștigarea titlului, calendarul de reorganizare al asociației, în condițiile în care reorganizarea a fost asumată prin dosarul de candidatură; nu se comunică public actualii membri ai Consiliului Director, în condițiile în care în diverse contexte, chiar publice, au fost anunțate nu mai puțin de șapte demisii din acest for, din totalul de 11 membri”.

De asemenea, USR Timișoara reclamă că scrisoarea de recomandare trimisă asociației, primarului, viceprimarului și Ministerului Culturii de comisia internațională de monitorizare, care a efectuat o vizită la Timișoara, în 11 și 12 iunie, însoțită de reprezentantul Comisiei Europene, nu a fost făcută publică.

“Asociaţia nu este o organizație privată, cu interese și fonduri private. ATCCE este o organizație care s-a angajat să implementeze proiectul Timișoara 2021 pentru timișoreni și regiunea Banat.

În anul 2017, Asociația a funcționat pe banii timișorenilor și a cetățenilor din județul Timiș în proporție de 80% (2.150.000 lei de la PMT, 200.000 lei de la CJT). (…) Primăria Municipiului Timișoara şi Consiliul Județean Timiș, ca instituții responsabile atât pentru banul public cât și pentru modul de conducere al asociației, din poziția lor de membri în Consiliul Director al acesteia, au datoria să intervină şi să corecteze starea actuală a lucrurilor în proiectul Timișoara 2021”, informează USR Timișoara.

În final, reprezentanții partidului transmit că este “absolut necesară reorganizarea cu celeritate a ATCCE”, iar asociația are “datoria morală” de a publica scrisoarea de recomandare a comitetului de monitorizare, precum și calendarul de reorganizare.

“Atragem atenția Primăriei Municipiului Timișoara și Consiliului Județean Timiș că finanțează cu bani publici o structură aflată în criză de credibilitate, legitimitate și reprezentativitate și le cerem ca, în calitate de co-responsabili, să solicite reorganizarea Asociației Timișoara – Capitală Culturală Europeană, în numele și pentru cetățenii Timișoarei, adevărații plătitori și beneficiari ai proiectului Timișoara 2021.

Acest proiect este mai important decât interesele politice de moment ale conducătorilor celor două instituții, iar dacă actuala conducere a orașului Timişoara şi a județului Timiș se va dovedi incapabilă să pună interesul cetățenilor pe primul loc, USR va face asta după 2020”, a conchis USR Timișoara.

Simona Neumann: “În toamnă vom avea Adunarea Generală”

Pe de altă parte, Simona Neumann, directorul Asociației Timișoara Capitală Europeană a Culturii 2021, ne-a declarat că Adunarea Generală va avea loc în toamna acestui an și că nu era o regulă să fie organizată în primăvară.

“Noi am lăsat anul acesta posibilitatea să se înscrie cine dorește în asociație, pentru că nu au mai fost de mult timp înscrieri și atunci am lăsat deschisă această posibilitate, să se înscrie cine dorește, pentru că au fost mulți care au spus că nu au apucat sau nu au știut.

În toamnă vom avea Adunare Generală pentru validarea acestor înscrieri, nu eu hotărăsc cine intră în asociație, ci Adunarea Generală.


Nu era o regulă să fie organizată în primăvară, a fost o idee inițială, anii trecuți făceam Adunarea Generală în primăvară, dar atunci nu erau foarte multe înscrieri.

Anul acesta au sosit foarte multe înscrieri și atunci am lăsat o perioadă mai lungă de înscrieri, așa a decis board-ul”, a afirmat Simona Neumann.

Directorul Asociației TM2021 a mai precizat că va fi reformat comitetul director, în acord cu dosarul de candidatură. “Între Adunările Generale, comitetul director nu trebuie să se reunească. Consiliul director se va reface la prima Adunare Generală, asociația poate funcționa normal până la prima Adunare Generală, când se va reface consiliul director”, a declarat Simona Neumann.

În ceea ce privește scrisoarea de recomandare, directorul Asociației TM 2021 a precizat că documentul a ajuns în urmă cu câteva zile, în limba engleză, va fi tradus în română și făcut public. “Nu este obligatoriu să publicăm scrisoarea de recomandare, dar noi o vom face”, a conchis Simona Neumann.

2 COMENTARII

  1. Si totusi,cine is astia..usr? neocomunistii ?Nostalgicii dupa comunism? Nu aveau una care se poza langa pancarta cu ,,strada proletariatului,, si avea impresia ca este regina rosie a lumii?

  2. art. 20 (1) Adunarea generală poate fi ordinară sau extraordinară. Adunarea generală se desfășoară o dată pe an, până la data de 7 aprilie, iar adunarea generală extraordinară are loc ori de câte ori este nevoie.

LĂSAȚI UN MESAJ

Introdu rezultatul corect * Time limit is exhausted. Please reload CAPTCHA.