Ședință de pregătire pe ”Electrica” pentru ACS Poli înainte de plecarea la...

Ședință de pregătire pe ”Electrica” pentru ACS Poli înainte de plecarea la Clinceni. Ștefan Nanu are bătăi de cap în alcătuirea echipei FOTO

0
DISTRIBUIȚI

ACS Poli nu s-a pregătit astăzi în locația clasică, echipa timișoreană aflată în insolvență s-a mutat la Pădurea Verde, însă doar pentru zilele în care jucătorii au programate ședința de refacere. La baza ”Electrica” au sosit și câteva nume noi sub comanda lui Ștefan Nanu, dar nu e vorba nici pe depate de certitudini. Noul tehnician are cele mai mari probleme în centrul defensivei înainte de deplasarea pentru meciul de la Clinceni cu Academica.

Renovată recent baza sportivă a STPT-ului a fost gazda grupării timișorene picate din Liga I. Aici, elevii lui Nanu au acces și la vestiare decente, dar de săptămâna viitoare e de așteptat ca antrenamentele să se desfășoare tot la terenul ”Adrian Stoicov” de lângă ”Dan Păltinișanu”.

Misiunea lui ACS Poli în weekend pare foarte complicată, în condițiile în care Academica Clinceni a umilit-o pe Ripensia în etapa trecută, scor 3-0. ”Întâlnim o echipă revelație a acestui campionat. În trecut au avut jucători cu experiență, anul acesta au mers pe altă strategie, cu mulți jucători tineri, cinci-șase jucători cu experiență, din punctul meu de vedere au creat surpriza în competiție. Sunt foarte mulți jucători luați de la Steaua, Dinamo, centrele puternice din țară, drept dovadă sunt pe locul 2. Avem nevoie de atitudine, într-o săptămână nu pot să schimb nimic… Având în vedere că sunt foarte mulți copii fără experiență. Mulți care anul trecut jucau pe la Divizia C, e greui să faci ce îți dorești. Trebuie să-și schimbe puțin metalitatea. Și dacă pierzi măcar să dai totul pe teren. Când vezi jucători care renunță la duel îți pui semne de întrebare”, a declarat Ștefan Nanu.

Probleme mari în defensivă

Antrenorul lui ACS Poli are în continuare probleme îngrijorătoare în lot, unul afectat și psihic de situația clubului. Astfel, Sebastian Velcotă acuza o întindere la inghinali iar ”Bocșan, ba îl doar genunchiul, ba fesa, sunt semne de întrebare. Trebuie să ne grupăm bine și să ducem campionatul acesta, turul, la bun sfârșit. Le-am spus și lor. În iarnă se va trage linie, se va face o analiză și cei care au dat randament rămân… Într-adevăr e o situație mai proastă a bugetului, am primit insolvența, până se reorganizează, dar lucrurile vor intra pe un făgaș normal. Trebuie să ai și rezultate, dacă nu, e mai greu”, a comentat Nanu.

Nici Melinte nu e refăcut complet, acuzând dureri după antrenamentul de ieri. ”S-ar putea să joc acolo cu Pop, nici nu știu, sau Codrea…”, a mai spus ”principalul”, care practic îl are la capitolul fundași central apt doar pe Igor Basic, sârbul a fost foarte modest în evoluții în primele runde.

ACS Poli a avut și câteva nume noi prezente la antrenament. Săptămâna aceasta s-a pregătit cu timișorenii fundașul Checkoumar Baradji (23 ani), de la Metaloglobus, jucător cu pașaport francez care a activat și la Mama Mia. ”Deocamdată nu a venit nimeni. E un jucător de la Metaloglobus care deocamdată nu a arătat nimic, după părerea mea prefer să iau un tânăr de la 19 ani dacă străinii nu sunt peste ce avem”, a conchis Ștefan Nanu.

Alte nume testate sunt Mădălin Ciuraru (Ciacova, L4) și David Roșu, din propria pepinieră.


De asemenea a venit în probe și Maksims Petuhovs, un mijlocaș leton de 20 de ani de la Riga FC II. La antrenamentul de azi a fost în ”vizită” și portarul Ionuț Rus, de la Lazio Primavera.

”Sper să venim cu trei puncte. Am văzut că au jucători mici de înălțime, foarte rapizi, foarte tehnici, trebuie să încercăm să-i blocăm și să ne facem jocul nostru. Ne-au pus în gardă, trebuie să vedem cum facem să-i contracarăm. În ultimele meciuri nu prea am jucat pe postul meu. Am înțeles acum că acum o să joc pe postul meu și sper să dau randament 100%”, a spus și Denis Haruț.

Partida Academica Clinceni – ACS Poli se dispută sâmbătă, de la ora 11, în runda a 6-a a Ligii a II-a. Ilfovenii sunt pe locul 2 cu 12 puncte, de trei ori mai multe ca timișorenii.

LĂSAȚI UN MESAJ

Introdu rezultatul corect * Time limit is exhausted. Please reload CAPTCHA.