Alertă pe monitoarele poliţiştilor de frontieră din vestul ţării, la sfârşitul săptămânii, după un control de rutină efectuat ieri dimineaţă.
Era în jurul orei 3:50, atunci când, la Punctul de Trecere a Frontierei Nădlac II – Csanadpalota, un român în vârstă de 29 de ani, din Caraş-Severin, încerca să intre în ţară. Şi ar fi reuşit fără probleme, dacă pe ecranele poliţiştilor, maşina pe care o conducea cărăşeanul, nu ar fi apărut ca fiind „bun căutat pentru confiscare”.
Alerta era introdusă de autorităţile din Italia, ţară în care autoturismul marca Audi Q3 era căutat, după ce a fost furat.
Şoferul le-a declarat autorităţilor că a cumpărat autoturismul în schimbul sumei de 8.000 de euro, de la un service din Bergamo, şi că nu ştia de faptul că maşina era căutată. Mijlocul de transport în valoare de 60.000 de lei a fost confiscat şi se află la sediul STPF Arad.