EXCLUSIV E.On taie gazul către Colterm a doua oară în acest an...

EXCLUSIV E.On taie gazul către Colterm a doua oară în acest an din cauza datoriilor UPDATE Reacția primarului Robu

0
DISTRIBUIȚI

Situație critică la Colterm. E.On a luat decizia de a tăia pentru a doua oară în acest an gazul către societatea de termoficare a orașului. Și asta din cauza unor datorii de peste două milioane de lei pe care Colterm le are la distribuitorul de gaze.

Emil Șerpe, directorul Colterm, a declarat, pentru PRESSALERT.ro, că o notificare de la E.On cu privire la tăierea gazului a venit în cursul zilei de astăzi. „Avem notificare, dar suntem în discuții cu reprezentanții E.On în acest moment. Încă nu este tăiat gazul. Este vorba de datorie mai veche de peste două milioane de lei și mai sunt câteva restanțe din luna curentă”, a afirmat Emil Șerpe.

Informația că E.On a început procedura de întrerupere a furnizării de gaz către compania timișoreană a fost însă confirmată de sursele PRESSALERT.ro.

Directorul Colterm a mai precizat că sunt întârzieri și de câteva zile în ceea ce privește plata salariilor celor aproape 850 de angajați ai societății. „Angajații au fost anunțați, am trimis o notă internă în acest sens, și i-am anunțat că în perioada lunilor de vară este posibil să se întârzie salariile cu câteva zile, să avem probleme având în vedere că este perioada de vară și încasările slabe din această perioadă”, a afirmat Emil Șerpe.

Vă reamintim că, la sfârșitul lunii iunie a acestui an, timișorenii abonați la Colterm au rămas fără apă caldă timp de două zile, după ce E.On Energie România a oprit alimentarea cu gaz către Colterm, din cauza datoriilor prea mari pe care compania le avea.

La sfârșitul lunii august, sediul Colterm din centrul Timișoarei a fost scos la licitație pentru acoperirea datoriilor societății de termoficare.


Sediul a fost scos la licitație la solicitarea E.On Energie România, care are de recuperate peste 15 milioane de lei, reprezentând debite neachitate și penalități de întârziere pentru gazul livrat în ultimii ani.

UPDATE Primarul Nicolae Robu a confirmat situația, explicând că s-a ajuns aici din cauza unor conturi deblocate prea târziu. „Acum am fost informat și am încercat să am o discuție cu directorul E.On, dar era ocupat directorul general, mi-a spus că mă sună el. O rezolvăm, sper, era datorită faptului că au fost blocate conturile la Colterm până acum vreo câteva ore, și fiind blocate, Colterm nu a putut să plătească la eon ceea ce avea de primit din garanția depusă la Oradea, la termoficarea. Deci noi am dat către Colterm cei 3,2 milioane de lei de plătit pentru certificatele verzi, dar fiind conturile blocate, nu au putut fi virați la Colterm, Colterm nu a putut să-i transmită mai departe la Oradea, iar Oradea nu a putut să deblocheze banii care reprezentau garanția că noi ne respectăm graficul. și acum este ultima rată. Așa e contractul, că la plata ultimei rate se deblochează acea garanție. S-au ținut toate în lanț datorită faptului că au fost blocate conturile. Acum sunt deblocate, lucrurile intră în normal și aștept să-i pot explica directorului general de la E.On lucrul ăsta și sunt convins că vor debloca. Eu sunt convins că astăzi se rezolvă situația”, a spus primarul Robu pentru PRESSALERT.ro.

Prin declarația sa, edilul-șef confirmă, practic, faptul că Șerpe a mințit în prima sa declarație pentru PRESSALERT.ro, în care spunea că e vorba doar de o notificare.

LĂSAȚI UN MESAJ

Introdu rezultatul corect * Time limit is exhausted. Please reload CAPTCHA.