Frăţia PNL-PSD pentru funcţiile de conducere din societăţile subordonate Consiliului Local Timişoara....

Frăţia PNL-PSD pentru funcţiile de conducere din societăţile subordonate Consiliului Local Timişoara. Cum se împart banii între cei care servesc partidele în judeţ

0
DISTRIBUIȚI

Patru dintre societăţile care depind de Consiliul Local Timişoara organizează concursuri de selecţie a noilor membri în consiliile de administraţie. Este vorba despre Horticultura, SC Pieţe, Retim şi SDM, acolo unde mandatele celor din CA urmează să ajungă la final sau au expirat deja. Peste 90% dintre cei care fac parte din aceste consilii sunt înregimentaţi politic, iar funcţiile sunt împărţite între PNL şi PSD. Indemnizaţiile lunare ale acestora ajung sau uneori depăşesc 2.000 de lei, iar atributul principal este participarea la cel puţin o şedinţă, în fiecare lună.

În Consiliul de Administraţie al societăţii Horticultura sunt şapte membri care au un mandat de patru ani. “La noi a expirat mandatul membrilor CA în 8 iulie şi s-a făcut o prelungire a contractelor de mandat, au preluat toate prerogativele ca să poată funcţiona societatea. Această prelungire a fost făcută pe patru luni, până la organizarea selecţiei. Poate să îşi depună dosarul cine vrea”, a declarat directorul Horticultura, Andrei Drăgilă.

În prezent, patru dintre cei din CA sunt liberali cu acte în regulă: Ionuţ Gaiţă – preşedinte, Flaviu Nelu Iepan, Caiţa Panici, Diana Maria Sandu – membri. Preşedintele CA, un apropiat al primarului Nicolae Robu, omul de afaceri Ionuţ Gaiţă este unul dintre principalii sponsori ai ACS Poli Timişoara. Flaviu Nelu Iepan a fost şeful de cabinet al senatorului Vasile Blaga, iar în prezent este administratorul sediului PNL Timiş. De profesie economist, Iepan a fost, între 1990 şi 1995, lucrător operativ la Serviciul Român de Informaţii Timiş. Şi medicul veterinar Caiţa Panici este membru în CA. A trecut pe rând pe la PMP, PNŢCD şi PNL. Întrebat despre oportunitatea prezenţei unui medic veterinar într-o societate care se ocupă de producerea materialului dendro-floricol, directorul Drăgilă a refuzat să se pronunţe. “Nu eu decid, ei îşi depun candidaturile”, a spus acesta. Tot aici este „angajată” şi soţia consilierului local PNL Ştefan Sandu, Diana Maria Sandu. Social-democraţii au şi ei un om în structură. Ramona Olteanu este soţia lui Adrian Olteanu şi a fost consilier local PSD între 2012-2016. Recent a fost numită de PSD în conducerea Regiei Administraţiei Canalului Bega. Alţi doi membri în CA la Horticultura sunt Andrei Drăgilă, directorul societăţii şi Florin Mihăilescu.

Urmează selecţia pentru desemnarea membrilor CA şi la societatea Pieţe S.A, acolo unde preşedinte este Ioan Nasleu, consilierul personal al primarului Nicolae Robu, fost ofiţer SRI, senator PRM, apoi membru PNL.


Tot aici figurează membru Sorina Ciurlea, preşedinta Organizaţiei Femeilor Liberale din Timiş şi consilier judeţean PNL.

La Retim Ecologic Service S.A. Timişoara concursul va fi organizat la finalul lunii. Societatea este administrată de cei şapte membri din CA, trei dintre ei aleşi din CL Timişoara, care este acţionar. În prezent, aceştia sunt fostul senator PD Dorel Borza, actual consilier al primarului Nicolae Robu, Ioan Nasleu şi Sanda Greblă.

La SDM, ultima încercare de selecţie a membrilor CA s-a lăsat cu scandal. Şi aici va avea loc o nouă selecţie. Consiliul de Administraţie al SDM este format din patru liberali și un membru UDMR: Cătălin Iapă, consilier personal al primarului, Ilie Lucian Stoinel, Ciprian Orhei, Sorin Anghel şi Molnar Andrei.

La RATT, situaţia este încâlcită. Potrivit HCL 293 din 22.05.2018, componenţa CA este următoarea: Ligius Buboi – preşedinte;  membri: Sorin Supuran (PNL), Nicolae Bitea (PNL), Avram Stănuşoiu (fost preşedinte PNL Sânnicolau Mare; directorul unei firme de transport), Arsenie Juriţa (PSD), Culiţă Chiş, Ioan Goia şi Cătălin Iapă, consilierul primarului. Fost director al STPT, Sorin Supuran a anunţat că se retrage din toate poziţiile de conducere, aşa că un loc este liber. Situaţia ar putea fi tranşată în 17 septembrie. Atunci a fost convocată o şedinţă AGA.

La Aquatim şi Colterm rămân, deocamdată, pe poziţii actualii membri. Carmen Popescu este preşedintele Consiliului de Administraţie de la Aquatim, fiind unul dintre vicepreşedinţii PNL Timiş. Membri sunt: Andrei Zorilă (membru BPJ PNL Timiş,  consilier al fostului prefect Mircea Băcală), Dan Necşa (PSD), Aurelian Novac (PSD) şi Georgina Grigorie, director executiv adjunct la AJOFM Timiş.

Coltermul este condus, potrivit site-ului oficial al instituţiei, în CA, de un preşedinte al unei organizaţii liberale de cartier din Timişoara – Emilian Valea. Printre membri sunt Lucian Blaga (consilier judeţean PNL, director tehnic Horticultura), Florin Răvăşilă (consilier personal al primarului Robu, membru în BPJ PNL Timiş), Cristian Miclăuş (PNL), Andrei Coteţiu (PNL) şi Romeo Ursu, directorul Asociaţiei de Dezvoltare Intercomunitară ADID Timiş. Romeo Ursu este membru în Biroul Municipal PSD Timişoara şi, potrivit ultimei declaraţii de interese, are 12 contracte în derulare sau finalizate cu mai multe primării din vestul ţării.

Selecţia membrilor CA se organizează prin intermediul unui expert independent, potrivit anunţului primăriei. Sunt două etape de concurs, iar cei care trec de prima sunt sunaţi să participe la interviu. Candidaţilor li se cere, teoretic, printre altele, să aibă abilitate de comunicare, competenţe de guvernanţă corporativă şi capacitate managerială. Trebuie să cunoască limba română, să aibă studii superioare şi capacitate deplină de exerciţiu.

 

LĂSAȚI UN MESAJ

Introdu rezultatul corect * Time limit is exhausted. Please reload CAPTCHA.