Institutul Francez din Timişoara şi-a redeschis porţile. Vezi programul lunii septembrie

Institutul Francez din Timişoara şi-a redeschis porţile. Vezi programul lunii septembrie

0
DISTRIBUIȚI

După lunile de vacanţă, Institutul Francez din Timişoara şi-a reluat activitatea şi va fi prezent şi în acest an la festivalul Plai care se desfăşoară la Muzeul Satului Bănăţean în acest sfârşit de săptămână, cu un stand cu diferite jocuri de senzaţie, confecţionare de măşti, o cabină foto cu mesaje în franceză, o bibliotecă în aer liber şi deja tradiţionala degustare de vin şi brânză, iar concursul „Campionii vorbesc franceză” va fi răsplătit cu mai multe premii.

La cea de-a XIII-a ediţie a festivalului de muzică veche din Timişoara, care se va desfăşura timp de o lună, din 16 septembrie, vor participa ansambluri europene de prestigiu, evenimentul fiind susţinut şi de Institutul Francez. La domul romano-catolic din Piaţa Unirii şi la Biserica Evanghelică Lutherană de la Punctele Cardinale vor putea fi ascultate mai multe ansambluri franceze, printre care Café Zimmermann, Graindelavoix, Clément Janequin, Pierre Hantaï şi ansamblul Mirabeau.

Din 18 septembrie, animatorii atât de îndrăgiţi de copii îi aşteaptă pe cei foarte mici şi pe cei mai mari cu jocuri, poveşti, teatru, desen sau bricolaj, pentru a-i ajuta să descopere limba franceză în mod creativ şi cu bună dispoziţie.


„Mimi la souris” se va desfăşura în fiecare marţi pentru copiii între 2 şi 5 ani, pe grupe de vârstă, în fiecare joi va avea loc atelierul de desen grafic „Lumini şi Umbre” cu Amandine, pentru copii cu vârste cuprinse între 6 şi 12 ani, zilele de vineri sunt dedicate unui curs de actorie pentru copii şi adolescenţi cu Andreea Andraş, iar „Les samedis avea Sammy” îi aşteaptă pe copii cu cântece, jocuri, activităţi manuale, desen şi pictură.

Încă de la vârsta de 2 ani, copiii pot învăţa limba franceză împreună cu părinţii lor în cadrul programului Patapouf, preşcolarii care au deja 4 ani pot participa la cursul „Franceza ludică”, elevii de şcoală primară şi gimnaziu au posibilitatea de a învăţa „Franceza pentru elevi”,iar cei mai mari pot participa la un curs cu tematici adaptate pentru adolescenţi.

Festivalul internaţional de film Kinofest revine la Timişoara cu o selecţie francofonă, iar în 21 septembrie, de la ora 18:30, cei interesaţi pot urmări scurtmetraje din Franţa, Belgia, Elveţia sau Insulele Réunion, la Ambasada.

LĂSAȚI UN MESAJ

Introdu rezultatul corect * Time limit is exhausted. Please reload CAPTCHA.