Instruire anticorupţie în rândul angajaţilor Primăriei Timișoara. Surpriza: cine a avut iniţiativa

Instruire anticorupţie în rândul angajaţilor Primăriei Timișoara. Surpriza: cine a avut iniţiativa

0
DISTRIBUIȚI

Primăria Timișoara va începe un program care se va întinde pe parcursul unui an, în care îşi va înstrui angajaţii în domeniul anticorupţiei. Iniţiativa aparţine chiar conducerii municipalităţii, care a câştigat bani europeni ca să poată susţine financiar pregătirea.

Potrivit unui proiect de hotărâre care urmează să fie supus la vot în plenul Consiliului Local Timișoara, care a intrat în posesia Pressalert.ro, programul se numește “Sprijinirea și aplicarea măsurilor pentru prevenirea corupției și consolidarea principiilor de etică și integritate în activitatea administrației publice locale la nivelul municipiului Timișoara”.

În documentul semnat de primarul Nicolae Robu se arată că proiectul a primit fonduri nerambursabile prin Programul Operațional Capacitate Administrativă 2014 – 2020, iar în acest moment se află în perioada de precontractare.

Pe parcursul anului în care se va derula proiectul vor fi organizate mai multe seminarii și vor fi elaborate diverse materiale.


Valoarea totală a proiectului este de 250.000 de lei, din care Primăria Timișoara contribuie cu 2% din sumă, adică puțin peste 5.000 de lei.

“Prin intermediul seminariilor organizate, a materialelor elaborate, dar și a propunerilor în ceea ce privește codificarea și diseminarea principalelor aspecte ale acestor politici și strategii, angajații Municipiului Timișoara vor cunoaște în detaliu atât consecințele pe termen imediat, mediu sau lung pe care deficiențele constatate în ceea ce privește aspectele de etică și integritate le pot avea asupra activității lor și asupra rezultatelor acesteia, dar și importanța prevenirii fenomenului de corupție și a celor asociate. Drept urmare, odată cu creșterea nivelului de cunoștințe și asumare a prevederilor în domeniu de către angajații administrației publice locale, proiectul va contribui la o abordare unitară a normelor și mecanismelor de control, dar și la creșterea nivelului de implementare al măsurilor cuprinse în principalele politici și strategii relevante”, scrie în proiectul de hotărâre.

LĂSAȚI UN MESAJ

Introdu rezultatul corect * Time limit is exhausted. Please reload CAPTCHA.