Mutare surpriză a preşedintelui Klaus Iohannis, după ce Viorica Dăncilă şi-a trimis...

Mutare surpriză a preşedintelui Klaus Iohannis, după ce Viorica Dăncilă şi-a trimis doi miniştri la consultările cu şeful statului

0
DISTRIBUIȚI

Ministrul de Finanţe şi cel al Justiţiei au ajuns, în această dimineaţă, la Palatul Cotroceni, la întâlnirea convocată de preşedintele Klaus Iohannis pentru rectificarea bugetară. Cum Viorica Dăncilă nu a onorat invitaţia şefului statului, preşedintele şi-a trimis doi consilieri la discuţiile cu cei doi miniştri.

Președintele i-a trimis la întâlnire pe Mihaela Ciochină, consilier prezidențial la Departamentul Legislativ, și Cosmin Marinescu, consilier Prezidențial – Departamentul Politici Economice și Sociale, scrie G4media.ro.

Preşedintele României i-a trimis invitaţia premierului Viorica Dăncilă, dar aceasta a anunţat că este plecată din ţară, aşa că îi delegă pe Tudorel Toader şi pe Eugen Teodorovici să poarte discuţiile la Cotroceni.

Marţi, preşedintele României a suspendat şedinţa CSAT care avea pe ordinea de zi rectificarea bugetară.


Ieri, Guvernul a adoptat proiectul, chiar dacă nu exista avizul CSAT. Preşedintele a calificat abordarea Executivului drept „inadmisibilă”, „în condițiile în care avizul CSAT este obligatoriu atunci când sunt afectate bugetele instituțiilor din domeniul securității naționale.” Klaus Iohannis ar putea reclama la CCR, din acest motiv, un conflict juridic de natură constituţională între Preşedinţie şi Guvern.

 

LĂSAȚI UN MESAJ

Introdu rezultatul corect * Time limit is exhausted. Please reload CAPTCHA.