Panoul cu mesajul controversat cu privire la referendumul pentru familie, înlăturat din...

Panoul cu mesajul controversat cu privire la referendumul pentru familie, înlăturat din centrul Timișoarei

0
DISTRIBUIȚI

Panoul uriaș, lung de aproximativ 15 metri, care a fost pus, la sfârșitul săptămânii trecute, pe un bloc aflat vizavi de Catedrala Mitropolitană, în centrul Timișoarei, și care care conținea un mesaj prin care cetățenii erau încurajați să participe la referendumul pentru familie și să susțină căsătoria dintre un bărbat și o femeie a fost înlăturat în cursul zilei de astăzi.

Asta după ce mesajul de pe panou, „Vino la referendum! Votează «da» pentru căsătoria dintre un bărbat și o femeie! Apără familia și copiii României. Dacă nu vii la vot, doi bărbați vor adopta copilul tău”, a iscat numeroase controverse pe rețelele de socializare.

De altfel, ieri, Nicolae Robu a postat un mesaj pe Facebook prin care anunța că a solicitat Poliției Locale Timișoara să ia măsuri urgente și a făcut un apel la toleranță.

Primarul Timișoarei ne-a declarat, astăzi, că a intervenit pe lângă asociația de proprietari, astfel încât panoul să fie înlăturat, pentru că bannerul nu face „cinste” orașului.

„Deși textele de campanie sunt asumări pe proprie răspundere ale celor ce le aduc în spațiul public, am intervenit pe lângă asociația de proprietari implicată, cu rugămintea ca acel mesaj potențial generator de tensiuni să fie înlăturat.


Le mulțumesc că au înțeles, el nu făcea cinste Timișoarei. Am spus în nenumărate rânduri că dreptul de a pleda pentru prezența la referendum și pentru vot pozitiv nu trebuie extins la ostracizarea celor cu altă orientare, la generarea de mesaje potențial generatoare de tensiuni. Eu voi merge la referendum, voi vota DA, dar nu voi spune nimic jignitor la adresa celor cu altă orientare sau alte opinii”, a afirmat Nicolae Robu.

Primarul Timișoarei a anunțat, la mijlocul lunii septembrie, că va vota pentru familia tradițională la referendum, precizând că atunci când spune că e căsătorit nu vrea să fie întrebat dacă soţia e o femeie sau un bărbat.

De asemenea, vineri, mitropolitul Banatului, Ioan Selejan, i-a încurajat pe români să participe la referendum și să voteze pentru „apărarea familiei și copiilor României”. IPS Ioan Selejan consideră că familia reprezintă o „instituție sacră”.

Referendumul pentru familie se va desfăşura pe parcursul a două zile, 6 şi 7 octombrie, între orele 07.00 şi 21.00.

LĂSAȚI UN MESAJ

Introdu rezultatul corect * Time limit is exhausted. Please reload CAPTCHA.