„Tehnici de camuflaj”, o nouă carte semnată de Robert Șerban

„Tehnici de camuflaj”, o nouă carte semnată de Robert Șerban

0
DISTRIBUIȚI

Mâine, la ora 17:30, librăria timişoreană „La Două Bufniţe” din Piaţa Unirii va găzdui lansarea cărţii „Tehnici de camuflaj” a scriitorului şi jurnalistului Robert Şerban, apărută la editura Tracus Arte.

Robert Şerban este preşedintele Festivalului Internaţional de Literatură de la Timişoara, realizatorul emisiunii culturale de televiziune „Piper pe limbă”, difuzată pe TVR Timişoara şi TVR 3 şi redactor al revistei „Orizont”.


Scriitorul timişorean este autorul a 20 de cărţi, majoritatea de poezie, pentru care a primit mai multe premii literare, a fost invitat la festivaluri internaţionale de literatură, a susţinut lecturi publice din opera sa poetică în Serbia, Germania, Elveţia, Austria, Ungaria, Israel, Polonia, Ucraina, Cehia, Marea Britanie, Spania, Portugalia, Belgia, Danemarca şi China, iar poeziile sale au apărut în antologii şi reviste în limbile ţărilor respective, dar şi în italiană, franceză, olandeză, macedoneană, norvegiană, suedeză sau arabă.

Cea mai recentă carte a lui Robert Şerban va fi prezentată de criticii literari Cornel Ungureanu şi Mircea Mihăieş.

LĂSAȚI UN MESAJ

Introdu rezultatul corect * Time limit is exhausted. Please reload CAPTCHA.