Trenul care leagă Iaşiul de Timişoara, oprit în Suceava. Ce s-a întâmplat...

Trenul care leagă Iaşiul de Timişoara, oprit în Suceava. Ce s-a întâmplat UPDATE Circulația a fost reluată

0
DISTRIBUIȚI

Un camion plin cu clei s-a răsturnat peste calea ferată din zona Iacobeni, Suceava, blocând traficul feroviar din zonă. Prima garnitură oprită din cauza incidentului este trenul care face legătura dintre Iaşi şi Timişoara. Garnitura e blocată în gara din localitatea suceveană de la ora 10:38.

Anunţul a fost făcut, astăzi, de CFR. La fața locului se află reprezentanții autorităților care anchetează cauzele producerii incidentului, precum și echipele de specialiști care vor interveni cu o macara de mare tonaj pentru ridicarea autocamionului și eliberarea căii ferate.

Compania  Naţională  de  Căi  Ferate  CFR  S.A.


recomandă publicului ca înainte de efectuarea călătoriei să solicite informaţii despre eventualele întârzieri care se pot înregistra în traficul feroviar, la staţiile şi agenţiile CFR din Bucureşti şi din ţară sau telefonic la numărul 021/9521.

UPDATE Traficul feroviar între stațiile Iacobeni şi Argestru a fost reluat la ora 14.40, în condiții de siguranță. Circulaţia feroviară în zona localităţii Iacobeni a fost închisă la ora 10.15, după ce o autocisternă încărcată cu clei s-a răsturnat pe calea ferată. Reprezentanţii locali ai Inspectoratului pentru Situaţii de Urgenţă, care au coordonat întreaga operaţiune de intervenţii, au luat toate măsurile necesare pentru evitatarea unui eventual pericol de explozie, fiind necesară şi oprirea alimentării cu energie electrică a liniei de contact.

De asemenea, echipele de intervenţie feroviară şi ale autorităţilor locale au acţionat cu utilaje auto pentru scoaterea autoutilitarei de pe linia de cale ferată şi cu personal specializat pentru verificarea componentelor infrastructurii feroviare, a liniei de cale ferată şi repunerea sub tensiune a liniei de contact, astfel încât traficul pe distanţa Iacobeni – Argestru să fie reluat în condiţii de siguranţă. Din cauza acestui eveniment rutier, două trenuri de călători vor ajunge la destinaţie cu întârziere, este vorba despre trenul IR 1833 (Iaşi – Timişoara Nord) care a staţionat de la ora 10.38, pe toată perioada intervenţiei, în gara Iacobeni, şi perechea lui, IR 1832, care circulă în relaţia Timişoara Nord – Iaşi, cu staţionare de la ora 13.50, în gara Argestru.

LĂSAȚI UN MESAJ

Introdu rezultatul corect * Time limit is exhausted. Please reload CAPTCHA.