Accident grav pe A1, în apropiere de Vama Nădlac. Un bărbat a...

Accident grav pe A1, în apropiere de Vama Nădlac. Un bărbat a murit, alte două persoane au suferit răni grave. Filmul accidentului FOTO

0
DISTRIBUIȚI
<


div class="press-in-article" style="margin-left: auto; margin-right: auto; text-align: center; margin-top: 5px; margin-bottom: 5px; " id="press-881758117">

Incident teribil pe A1, în această după-amiază, în apropiere de Vama Nădlac. Două maşini s-au ciocnit violent, iar două persoane au rămas încarcerate, una fiind inconştientă.

Potrivit ISU Arad, accidentul s-a petrecut în jurul orei 15:00, pe A1, la aproximativ 1 km de Vama Nadlac. Una dintre cele două maşini implicate în accident s-a răsturnat cu roţile în sus, cealaltă s-a făcut acordeon.

Două persoane care erau în una dintre maşinile complet distruse în urma accidentului au rămas încarcerate, una fiind inconştientă. În al doilea autoturism se afla un singur pasager, care s-a autoevacuat, susţin pompierii.

La faţa locului a intervenit Detaşamentul Arad cu o maşină de descarcerare ușoară, SMURD Tim, SAJ Pecica. Acolo a ajuns şi un elicopter SMURD.

Traficul este blocat pe sensul de mers de la vamă către Arad, pe ambele benzi.

UPDATE 1 Circulaţia rutieră se desfăşoară deviat pe DN7G spre DN7. CNAIR estimează că circulaţia se va relua în condiţii normale în jurul orei 17.

UPDATE 2 Unul dintre cei doi şoferi implicaţi în accident a murit, alte două femei au fost rănite grav. Victimele au fost transportate de urgenţă la spital.

Bărbatul care a murit avea 46 de ani şi se afla în maşina acroşată de autoturismul condus de un şofer neatent.

„Un conducător auto din Caraş-Severin conducea pe banda unu a autostrăzii un autoturism VW Golf, dinspre Vama Nădlac spre Arad. Pe aceeaşi direcţie, în spatele golfului circula un VW Sharan înmatriculat în Arad. La un moment dat, din cauza neatenţiei şoferului, Sharanul a acroşat autoturismul VW Golf. În urma impactului a rezultat decesul şoferului VW Golf, care avea 46 de ani, şi rănirea gravă a altor două persoane, pasagere în acelaşi autoturism. Acestea au fost transportate la spital. Şoferul din VW Sharan a suferit răni minore, fiind în afara oricărui pericol”, a declarat comisarul-şef Valentin Burtă, şeful biroului Autostrada A 1 Arad-Deva, citat de aradon.ro.

Potrivit ISU Arad, cele două femei rănite au 64 de ani, respectiv 43 de ani, iar şoferul autoturismului marca VW Sharan este un bărbat în vârstă de 60 de ani.
Traficul a fost reluat pe autostradă în jurul orei 18.

Foto: ISU Arad

LĂSAȚI UN MESAJ

Introdu rezultatul corect * Time limit is exhausted. Please reload CAPTCHA.