Semifinalista la Vocea Romaniei din ediţia 2015, Alexandra Mitroi, se pregătește să se mute la București, pentru a petrece mai mult timp în studio. Artista a făcut primii paşi spre o carieră muzicală când avea 16 ani, ulterir devenind membră a corului oraşului Jimbolia, acolo unde şi-a petrecut şi anii copilăriei. Zilele trecute, Alexandra Mitroi a lansat single-ul „Uită”, iar la sfârșitul acestei săptămâni, solista va susține un concert alături de trupa sa, sâmbătă, 20 octombrie, de la ora 22, la The Note Pub, unde va interpreta noua melodie în primă audiție live. Cu această ocazie, artista ne-a acordat un interviu în care ne-a povestit despre scena de cover-uri din Timișoara și nu numai…
– Acum trei ani ai fost semifinalista concursului Vocea României. Cât de mult te-a ajutat în carieră această performanță?Ce părere ai de concursurile de talente muzicale din România?Sunt sau nu o rampă de lansare pentru tinerii artiști?
– Da, în 2015 am fost semifinalistă la Vocea României. Acest concurs a reprezentat pentru mine o reconfirmare a faptului că aceast drum pe care l-am ales, este cel portrivit. În cariera nu știu cât m-a ajutat, deoarece în momentul acela nu aveam destulă experiență încât să știu să profit de ceea ce mi-a oferit concursul: vizibilitate, apariții TV, etc. Am o părere foarte bună despre aceste concursuri pentru că am fost acolo și ceea ce am trăit pe pielea mea iîi confirmă că oamenii din industrie pot fi și foarte ok. Eu nu cunoșteam absolut pe nimeni în această „lume” și totuși am legat prietenii cu oameni frumoși cu care mai păstrez și acum legătura. În plus, pentru fiecare persoană concursul poate însemna altceva; pentru unii o rampă de lansare, pentru alții notorietate, dar pentru mine la acel moment, cum am mai spus a fost o reconfirmare a faptului că muzica este ceea ce trebuie să fac.
– Ai cântat multă vreme în Timișoara. Cum ți se pare scena trupelor de „cover“ din această parte a țării?Există o concurență reală pe acest „palier“?
– Am cântat și încă cânt!. Despre scena trupelor de cover din Timișoara, nu pot să zic prea multe dar vreau să fiu sinceră: este o lume făra viziune și personalitate, uneori. Am înțeles demult că nu trebuie să copiez sau să consider pe cineva concurență pentru că m-ar distrage de la ceea ce am eu de făcut. Eu mă cunosc pe mine, colegii mă cunosc, oamenii cărora le cânt mă descoperă și simt cum sunt.
De ce sa mă încarc cu negativism, bârfe, invidie, răutate? Pâna acum mi-am văzut de drum și am reușit să ating orice mi-am propus. Nu mă consider și nu m-am considerat niciodată superioară cuiva, dar sunt conștientă că dacă sunt cum am fost până acum, va fi bine. Ce e al meu e pus deoparte, iar loc este pentru toată lumea. Proiectul actual, Alexandra Mitroi and The Band și-a propus încă de la început un concept mai inedit, adică am încercat să venim cu ceva nou, nu doar să luam melodiile și să le reproducem, să „dăm să meargă, să facem banu`” :)) . Ne întâlnim la repetiții, le reorchestrăm, le facem să sune altfel, ni le însușim astfel încât să nu ne confundăm cu restul trupelor din zona noastră.
Un alt lucru foarte important, de anul acesta avem încă un instrumentist pe scenă (vioară) pentru a completa sound-ul.
Din păcate la noi se pare că nu prea contează calitatea cât contează cantitatea și prețul. Ideea mea despre muzică pot spune că iese puțin din tiparele majorității. Din câte știu eu, mai sunt una sau două formații care adoptă o astfel de abordare în zona noastră. Probabil din această cauză, pentru anul viitor avem multe evenimente. Acum sunt fericită că în sfârșit pot sa fac ceea ce simt, sunt susținută dar niciodata nu mă culc pe o ureche și sunt conștientă că e loc de mai bine, mereu. Investesc foarte mult, atât material cât și sufletește, în tot ceea ce fac.
– Recent ai lansat piesa UITA. De unde îți vine inspirația pentru compozițiile proprii?
– Da, am lansat „UITA”. Sunt mândră că este o producție made in Timișoara. Chiar sunt mândră. Este prima melodie scrisa de mine în limba română și îmi doresc să continui așa. Am mai scris povești și am să mai scriu. Inspirația îmi vine din propria experiență dar și din povești de viață trăite de cunoștințe. Dacă am pe cineva lângă mine care cântă la pian sau chitară o linie muzicală, îmi vine mai ușor să scriu versuri. De obicei mă extind în proză, de aceea am nevoie de o linie muzicală să pot face metrică pe melodie.
– Majoritatea trupelor de „cover“ trăiesc din evenimentele private (nunți, botezuri), unde lumea preferă să asculte hituri binecunoscute. Pe de altă parte, pentru a deveni cunoscut în showbiz ai nevoie de piese proprii. Cum se împacă cele două direcții, în cazul tău?Care e definiția ta visavis de un cover „reușit“?Dar despre o piesă proprie reușită?
– Da, așa este. Eu nu pot spune că trăiesc din banii de la evenimente private. Toți bănuții pe care i-am făcut în ultimii doi ani, i-am reinvestit. Am creat toată logistica necesară, de la echipament tehnic, până la modalitatea de deplasare la orice tip de eveniment pentu a putea face liniștită pași din ce în ce mai mari spre ceea ce se numește „showbiz”. Acum îmi rămâne să lucrez la compoziții proprii și cu puțin noroc să răzbat în această lume. Cât despre un cover reușit așa cum am mai spus, trebuie să ți-l însusești cu adevărat să-l faci să fie „al tău”. Probabil acesta este și secretul unei melodii proprii bune, dar nu pot să spun sigur că asta este rețeta. Sincer, melodia „Uită” nici nu m-am așteptat să fie semnată la Cat Music… pur și simplu s-a întâmplat. Eu consider că este loc de mai bine, acesta fiind primul meu single.
– Te pregătești să te muți la București. De ce ai ales această „mutare“? Crezi că ora exactă în industria muzicală se dă în continuare la București?
– Așa este, urmează ca din luna ianuarie a anului viitor să mă mut la București pentru a lucra mai mult în studio. Băieții din trupă vor continua să fie aici și ne vom vedea ori de câte ori este nevoie pentru a pregăti evenimentele la care vom participa. Până la urmă e doar o oră de zbor de la București la Timișoara. Da, la București se dă ora exactă și este foarte greu să răzbați din altă parte a țării. Și chiar dacă răzbați in provincie, într-un final tot la București ajungi.
