ACS Poli a pierdut din nou. Timișorenii lui Nanu au încasat goluri...

ACS Poli a pierdut din nou. Timișorenii lui Nanu au încasat goluri de la Energeticianul pe final, după ce au evoluat aproape o repriză în inferioritate

0
DISTRIBUIȚI
ACS Poli nu iese din impas

ACS Poli a ajuns la nouă eșecuri din 12 partide în Liga a II-a. Nici stadionul ”Jiul”, pe care evoluează nou promovata Energeticianul nu a fost cu noroc pentru tinerii bănățeni. Formația pregătită de Bogdan Andone nu a trecut însă așa de ușor de oaspeți după cum o arată scorul, 3-0 (0-0). Prima reușită a venit din penalty în minutul 76 după ce timișorenii jucau de jumătate de oră cu om în minus, după eliminarea lui Giani Stere.

Deși Ștefan Nanu s-a plâns (pe drept) de absențe înaintea jocului din Valea Jiului, timișorenii nu au început rău. În minutul 5 Stere a reluat periculos cu capul, dar mingea a ocolit buturile lui Miron. Iar peste doar câteva minute Drăghici a amenințat și el din lovitură liberă. Mai mult, în minutul 20 Ivanov a reluat în bară iar mingea a căzut la Melinte, dar experimentatul fundaș nu a putut să cadreze din câțiva metri.


Prima șansă notabilă a gazdelor a venit prin Tudorache (min. 26), dar șutul acestuia a fost practic ratat căci Conta a cules balonul. A fost apoi rândul Energeticianului să irosească ocazia de a deschide scorul. În două rânduri tânărul portar al bănățenilor s-a opus golului la reluări din careul mic! Mai întâi la reluarea lui Stoenac cu capul, apoi la șutul lui Achim.

Repriza secundă a început rău pentru ACS Poli, care a rămas în zece oameni după ce Giani Stere a văzut ușor al doilea cartonaș galben pentru un fault asupra lui Tudorache. Gazdele au forțat în continuare deschiderea scorului, dar rând pe rând, Stoenac, Tudrache, Stoenac din nou, Petre și Manole nu au reușit să-l învingă pe Mario Contra.

Cu un sfert de oră înainte de final însă gazdele au reușit în cele din urmă ”declicul”. Arbitrul Cristian Georgescu a dictat penalty la o intervenție a lui Ivanov în careu și Achim a făcut 1-0 de la punctul cu var. Peste alte șase minute Energeticianul a punctat din nou în urma unui șut al lui Tudorache din afara careului. Mai mult, în prelungiri oaspeții au rămas în nouă prin ieșirea lui Ciurariu, accidentat. Golul 3 a fost încasat în minutul 90 de la Ionică din centrarea lui Manole.

ACS Poli rămâne astfel în coada clasamentului. Doar Brăila, care are mâine meci la Cluj e prost clasată ca formația de pe Bega retrogradată din elită și intrată în insolvență.

Energeticianul Petroșani: Miron – Leasă, C. Achim, D. Lung (cpt.), An. Dragu, C. Cristea, Vl. Tudorache, Stoenac, Al. Neacşa, L. Manole, C. Neagu (46, R. Petre). Antrenor: Bogdan Andone.

ACS Poli Timișoara: M. Contra – Motreanu, Ivanov, Melinte (85, Ciurariu), Haruţ – Keita (80, Golda), D. Codrea, D. Pop (58, Basic), D. Filip – Stere, Drăghici (cpt.). Pe bancă: Moşoarcă – Românu, Toboşanu. Antrenor: Ştefan Nanu.

LĂSAȚI UN MESAJ

Introdu rezultatul corect * Time limit is exhausted. Please reload CAPTCHA.