Lună plină cu filme şi artă la Centrul Cultural German din Timişoara....

Lună plină cu filme şi artă la Centrul Cultural German din Timişoara. Ce program li se pregăteşte copiilor

0
DISTRIBUIȚI

Centrul Cultural German Timişoara invită cinefilii la o nouă serie de proiecţii de filme germane din ciclul „FilmparaDE”, care abordează diverse subiecte de actualitate. Fie că sunt comedii, ecranizări ale unor romane celebre sau drame, acestea încearcă să ofere o privire de ansamblu asupra cinematografiei germane din ultimul deceniu, evidenţiind particularităţile filmului german. Primul film din noua serie, „Deine Schönheit ist nicht wert”, va fi proiectat astăzi, de la ora 18:30, la librăria Cărtureşti de pe strada Mercy.

La clubul de lectură din luna octombrie se va citi din „Mozart & Robinson und de waghalsige Pfannkuchenplan” de Gundi Herget, o poveste cu şoriceii Mozart şi Robinson, care i-a cucerit pe copii şi le-a însufleţit jocurile menite să le trezească imaginaţia. Intrarea este liberă, iar înscrierile se pot face până în 5 octombrie, pe adresa r.cojocariu@ccgtm.ro.

Din 18 octombrie, lucrările de artă avangardistă ale familiei artistului Mattis-Teutsch vor fi expuse la Muzeul de Artă, lucrările a patru generaţii de artişti din familie urmând a fi prezentate în România.


Expoziţia al cărei curator este Thomas Emmerling va aduce în faţa publicului picturi, sculpturi, animaţii 3D şi instalaţii şi va fi deschisă până în 15 martie 2019.

În 24 octombrie este programat un atelier creativ pentru copii între 5 şi 10 ani care va pregăti lectura bilingvă din luna noiembrie, „Prima Monstrulina: Număratul oiţelor e o prostie”. Intrarea este liberă, iar înscrierile se pot face până în 19 octombrie.

În urma workshop-ului „Around the city app”, un proiect care se desfăşoară în trei oraşe din România, printre care şi Timişoara, şi la care Centrul Cultural German este partener, în 24 octombrie o prezentare publică a proiectului va fi făcută în cadrul Bienalei timişorene de arhitectură, la cafeneaua Dʹarc, care va fi urmată de un moment artistic realizat împreună cu Asociaţia Simultan.

Ziua de 25 octombrie este dedicată unei seri de cineconcert, când, de la ora 19:00,va avea loc  proiecţia a două comedii de Ernst Lubitsch, „Die Austernprinzessin” şi „Die Puppe”, ambele realizate în anul 1919, cu acompaniament muzical creat special pentru această seară. Muzica şi conducerea muzicală sunt semnate de Simona Strungaru, care va fi acompaniată de orchestra Filarmonicii Banatul.

LĂSAȚI UN MESAJ

Introdu rezultatul corect * Time limit is exhausted. Please reload CAPTCHA.