De la începutul secolului XX, timp de aproape 20 de ani, maidanele Timişoarei au creat fotbaliştii ce, peste ani, aveau să contribuie la supremaţia fotbalistică a Timişoarei. Există voci care contestă perioada romantică a fotbalului, anii în care ce-l ce avea să devină „sportul-rege” în inimile şi minţile românilor, îşi stratifica primele sedimente în spaţiul carpato-danubiano-pontic. E cert, însă, că, fără acea perioadă de „testare” atât de necesară, când stadioanele erau simple câmpuri trasate pe margini şi buturi, când mingea era legată cu şiret, fotbalul nu ar fi devenit ce este astăzi.
Mihai Tänzer este unul dintre timişorenii formaţi ca fotbalişti pe câmpurile virane ale urbei de pe Bega, care au făcut parte din perioada romantică a fotbalului, delimitată de cele două războaie mondiale. „Mişu”, după cum îi mai spuneau colegii, s-a născut la Timişoara, în 7 februarie 1905 şi a făcut parte dintr-o familie de şvabi. De altfel, în limba germană de acum, tradus, numele de familie pe care-l purta înseamnă „Dansatorul”. Avea să şi-l respecte, întrucât fentele pe care le făcea, cu graţie, în jurul balonuui, se transformau într-un dans seducător în faţa adversarilor, fiind un deliciu pentru spectatori.
Remarcat în Europa
La vârsta de 13 ani, în 1918, s-a legitimat pentru prima dată ca jucător de fotbal, la echipa funcţionarilor, unde a stat timp de doi ani. Până să ajungă la Chinezul Timişoara, în 1921, unde a bifat principalele realizări din cariera sa sportiv şi de unde a devenit primul jucător român recunoscut de presa europeană, Mihai Tänzer a avut o făcut o scurtă „escală”, timp de un sezon, la RGMT.
Fotbalul se bucura şi la acea vreme de o mare popularitate în rândul tinerilor. La 16 ani, când „Dansatorul” a ajuns în curtea Chinezului, în lotul echipei se aflau 90 de sportivi. În orice caz, selecţia a fost făcută cum trebuia, iar printre cei care urmau să evolueze în campionatul naţional pentru trupa timişoreană se afla şi Tänzer. Nici nu ar fi putut fi altfel, întrucât presa din acele timpuri îl considera ca fiind primul fotbalist român complet. Au urmat şase sezoane în care Tänzer şi Chinezul au câştigat şase titluri şi două Cupe ale României.
„Mişu” a ieşit în evidenţă şi prin golurile spectaculoase pe care reuşea să le înscrie, nu doar prin driblingurile de fineţe, cu care le încolăcea picioarele celor care încercau să stea între Chinezul Timişoara şi titlurile de campioni.
Era un fotbalist de talie mijlocie, care a jucat la Chinezul pe postul de inter stânga şi s-a consacrat pe cel de extremă dreaptă, din 1922, după retragerea lui Bruno Steiner. Antrenorul Franz Dome, considerat unul dintre cei mai buni din toate timpurile, l-a îndemnat să-şi schimbe postul din teren.
În naţionala României, cu care a participat la Jocurile Olimpice de la Paris, în 1924, a adunat 10 selecţii. După ce a câştigat şase titluri consecutive cu Chinezul, în anul 1929 pleacă în străinătate, transferându-se la Ferencvaros Budapesta, una dintre cele mai puternice echipe din Ungaria. Îşi primeşte cetăţenia maghiară şi devine Mihaly Tancos, ca mai apoi să evolueze pentru naţionala vecinilor României de la nord-vest.
Cu Ferencvaros reuşeşte să adauge alte şase trofee în propria-i vistierie: trei titluri de campion, două Cupe ale Ungariei şi, poate cea mai importantă, Mitropa Cup, în 1937, un fel de Cupa Campionilor din perioada interbelică.
Mihai Tänzer vs. propriul oraş
Un episod important din cariera sa a avut loc în anul 1938, atunci când, din postura de campion al Mitropa Cup, împreună cu Ferencvaros o întâlnea pe Ripensia Timişoara, proaspăt înscrisă în competiţia continentală. Atunci, pentru că federaţia a considerat că stadionul de pe Bega nu îndeplinea condiţiile propice pentru un astfel de meci, disputa a fost mutată în Bucureşti, pe arena „Venus”. Când a fost prezentat prin intermediul megafoanelor, 30.000 de oameni s-au ridicat în picioare şi l-au aplaudat la scenă deschisă pe fotbalistul român care, totuşi, nu a făcut parte din echipa României ce a făcut deplasarea în Uruguay, cu celebrul „Conte Verde”, la primul Campionat Mondial de fotbal, din 1930, dar nici la cel din Italia, ce a avut loc patru ani mai târziu. În ciuda emoţiilor pe care le-a avut la întâlnirea cu puternica echipă timişoreană, Mihaly Tancos a marcat chiar golul victoriei ungurilor, în minutul 87, scor final 5-4.
S-a întors în Timişoara după zece ani de la plecare, în 1939, redevenind, astfel, Mihai Tänzer. În oraşul unde a copilărit şi a întâlnit pentru prima dată fotbalul a mai evoluat timp de un an, după care a devenit antrenorul Ripensiei, ai cărei ani de vârf erau deja trecuţi. Nu au existat probleme la repatrierea sa, întrucât nu îşi pierduse cetăţenia română. A ieșit apoi, treptat, din lumea fotbalului, şi și-a continuat viaţa în Cluj-Napoca, unde încetează din viaţă la data de 22 septembrie 1993, la vârsta de 88 de ani.
