Parcul Botanic va fi scos din beznă. Primăria depune cererea de finanţare...

Parcul Botanic va fi scos din beznă. Primăria depune cererea de finanţare ca să îl poată ilumina inteligent

0
DISTRIBUIȚI

Primăria Timișoara a pregătit proiectul prin care își propune să acceseze bani europeni ca să ilumineze inteligent Parcul Botanic, care în acest moment este scăldat în întuneric. Astfel, potrivit primarului Nicolae Robu, cel târziu astăzi, cererea de finanțare pentru acest proiect va fi depusă.

„Noi lucrăm în continuare la depunerea de cereri de finanțare la proiecte pe axele deschise și se va depune o cerere, de exemplu, pentru iluminatul în Parcul Botanic.


Sunt bani destul de mulți pentru iluminat”, a precizat Nicolae Robu.

Conform reprezentanților municipalității, valoarea totală a investiției se ridică la 3,8 milioane de lei, din care Primăria Timișoara trebuie să contribuie cu puțin sub 100.000 de lei.

Practic, reprezentanții municipalității timișorene și-au propus să opteze pentru un iluminat inteligent în Parcul Botanic, care va fi controlat de la distanță. În cadrul proiectului va fi realizată o rețea electrică subterană în lungime de 3.400 de metri, cu cablu armat de-a lungul aleilor din parc. Rețeaua va fi de tip buclat, astfel încât, în cazul defectării unui tronson de cablu, să poată fi asigurată continuitatea alimentării cu energie electrică, fiind necesari 4.200 de metri de cablu.

De asemenea, alimentarea rețelei electrice noi se va face din două posturi de transformare și va fi instalat și pus în funcțiune un sistem de telemanagement. Totodată, vor fi montate două puncte de aprindere, 219 stâlpi metalici ornamentali de 3,5 metri, cu fundația aferentă, precum și 219 de aparate de iluminat ornamentale, echipate cu sursă de lumină led, care vor fi controlate de la distanță.

LĂSAȚI UN MESAJ

Introdu rezultatul corect * Time limit is exhausted. Please reload CAPTCHA.