Pregătiri pentru Ziua Morților, la Timișoara. În ce locații pot fi vândute...

Pregătiri pentru Ziua Morților, la Timișoara. În ce locații pot fi vândute flori și lumânări

0
DISTRIBUIȚI
ziua mortilor
Ziua Morților, marcată și la Timișoara

La Timișoara au început pregătirile pentru Ziua Morților. Reprezentanții municipalității au anunțat că persoanele care doresc să vândă flori, coronițe, aranjamente florale sau candele în preajma zilei de 1 noiembrie sunt așteptate să depună documentele pentru a obține avizul necesar comerțului stradal.

Astfel, comercianții pot depune cereri la sediul Primăriei Timișoara, camera 12, ghișeele 8 și 9, până în 26 octombrie.


Fiecare vânzător va avea la dispoziție o suprafață de 2 mp, reprezentanții municipalității acordând o singură locație pentru fiecare solicitant.

“Actele care trebuie depuse fiind cerere tip de la ghişeul 8 sau 9, camera 12; copie buletin de identitate/ carte de identitate sau copie act firmă (copie Certificat Unic de Înregistrare). Se menţine procedura de achitare a taxei de autorizare, a imprimatului şi cea de ocupare a domeniului public în momentul înregistrării cererilor, fără posibilitatea de restituire a acestor taxe, achitarea efectuându-se pentru perioada 30.10.2018-01.11.2018”, a informat Primăria Timișoara.

Locaţiile stabilite pentru comercializarea de flori și candele de Ziua Morților sunt perimetrele următoarelor cimitire: Calea Şagului, Calea Buziaşului, Calea Lipovei, Cimitirul Eroilor, Rusu Şirianu, Stuparilor și Calea Lipovei.

Printre obligațiile comercianților se numără curățarea permanentă a amplasamentului ocupat sau desfășurarea activității comerciale fără a fi perturbată circulația pietonală din perimetrul cimitirelor.

LĂSAȚI UN MESAJ

Introdu rezultatul corect * Time limit is exhausted. Please reload CAPTCHA.