Răsturnare de situaţie în cazul atacului cu focuri de armă asupra trenului...

Răsturnare de situaţie în cazul atacului cu focuri de armă asupra trenului Timişoara – Reşiţa Nord. Ce au constatat criminaliştii

0
DISTRIBUIȚI

Răsturnare de situaţie în cazul atacului care a avut loc la sfârşitul lunii august, asupra trenului de persoane care circulă pe ruta Timişoara – Reşiţa Nord. Iniţial, pasagerii şi personalul din trenul Regiotrans 16113 au presupus că au fost supuşi unui atac cu focuri de armă, însă anchetatorii au stabilit altceva.

Cu ocazia efectuării cercetării la fața locului nu a fost identificat niciun proiectil, obiecte metalice sau fragmente de obiecte metalice”, au transmis poliţiştii, prin intermediul unui comunicat de presă.


Criminaliştii au făcut verificări amănunţite. „(…) din raportul de constatare întocmit de către experții criminaliști din cadrul Institutului de Criminalistică al Inspectoratului General al Poliției Române rezultă faptul că în urma efectuării constatării criminalistice asupra celor două probe nu s-au pus în evidență reziduuri de tragere – urme secundare ale împușcăturii”.

Cu alte cuvinte, în seara de 29 august, atunci când trenul se afla în apropiere de Reşiţa, mai exact în zona gării Călan, una populată cu ţigani, geamul trenului s-a spart fie din cauza unei pietre, fie din cauza unui alt obiect aruncat din exterior.

Oamenii legii fac acum cercetări sub aspectul săvârşirii infracţiunii de distrugere.

LĂSAȚI UN MESAJ

Introdu rezultatul corect * Time limit is exhausted. Please reload CAPTCHA.