Sorin Grindeanu, la un pas de salariul de 7.000 euro. Ce vulnerabilitate...

Sorin Grindeanu, la un pas de salariul de 7.000 euro. Ce vulnerabilitate va avea șeful ANCOM UPDATE Legea a trecut de Cameră, merge la Senat

0
DISTRIBUIȚI

Fostul premier Sorin Grindeanu, preşedintele ANCOM, este la un pas să obţină un salariu lunar de până la 7.000 de euro. Măsura se regăseşte într-o lege de aprobare a unei ordonanţe de urgenţă care a fost dezbătută astăzi de deputaţi şi va fi supusă votului final, mâine.

Potrivit raportului întocmit de comisiile de specialitate din Camera Deputaţilor care va fi supus votului deputaţilor mâine, „funcțiile de președinte și vicepreședinte ANCOM sunt funcții de demnitate publică asimilate funcției de ministru, respectiv secretar de stat, cu drept de cabinet al demnitarului”, iar „salariul președintelui ANCOM se stabilește la nivelul a 5 salarii medii la nivelul instituției aferente lunii ianuarie a fiecărui an, iar salariul vicepreședinților ANCOM se stabilește la nivelul a 4 salarii medii la nivelul instituției aferente lunii ianuarie a fiecărui an”. Suma cu care va fi retribuit Sorin Grindeanu ajunge până la 7.000 de euro.

Parlamentarii din comisiile raportoare de la Camera Deputaţilor au adoptat şi o măsură mai puţin plăcută pentru şeful ANCOM, un amendament potrivit căruia va putea fi revocat din funcţie mai uşor, cu votul majorităţii deputaţilor şi senatorilor prezenţi în şedinţa în care se ia în discuţie o posibilă demitere. Pe legea în vigoare, şeful ANCOM nu poate fi demis de Parlament.

„Acesta este stilul lui Liviu Dragnea, să aibă oamenii la mâna lui, cum este şi acest caz de tip băţul şi morcovul, adică morcovul e salariul mare, băţul este demiterea relativ uşoară cu majoritate simplă în Parlament”, a declarat, astăzi, deputatul USR Cătălin Drulă, preşedintele Comisiei pentru tehnologia informației și comunicațiilor din Cameră.

O altă modificare vizează numirea conducerii ANCOM, la propunerea şi cu aprobarea Parlamentului.


Şeful actual al ANCOM a fost numit de Parlament, la propunerea prim-ministrului.

Legea de aprobare a OUG 33/2017, care a fost în dezbaterea plenului de astăzi al deputaţilor, are un parcurs legislativ încâlcit. Ordonanţa a fost adoptată de Guvernul Grindeanu în 27 aprilie 2017, cu scopul iniţial al scoaterii preşedintelui României din schema numirii şefului ANCOM. A intrat în vigoare în mai 2017 şi, ajunsă în Parlament pentru aprobare, a suferit o serie de modificări. Preşedintele României a cerut reexaminarea ei, dar a şi atacat-o la Curtea Constituţională.

Legea, fiind organică, are nevoie de votul majorităţii deputaţilor ca să fie adoptată, adică de 165 de voturi. Senatul e for decizional, apoi merge la promulgare la preşedinte.

Fostul premier Sorin Grindeanu a fost numit preşedinte al ANCOM în 7 noiembrie 2017, de Parlament, pentru perioada rămasă din mandatul de 6 ani început în 11 mai 2017.

UPDATE Vot favorabil în Camera Deputaţilor pentru modificările care vizează salariul preşedintelui ANCOM şi modalitatea de numir/demitere a acestuia.

Potrivit votului electronic de la Camera Deputaţilor, 196 de parlamentari au votat în favoarea adoptării Legii de aprobare a OUG 33/2017, 91 au votat „Nu” şi 7 deputaţi s-au abţinut.

Cum au votat deputaţii de Timiş prezenţi la şedinţă: Matei Suciu (PSD) – „Da”, Bianca Gavriliţă (PSD) – „Da”, Adrian Pau (PSD) – „Da”, Cornel Sămărtinean (PMP) – „Da”, Alfred Simonis (PSD) – „Da”, Ben-Oni Ardelean (PNL) – „Nu”, Cătălin Drulă (USR) – „Nu”, Marilen Pirtea (PNL) – „Nu” şi  Pavel Popescu (PNL) – „Nu”. Împotrivă a votat şi fostul preşedinte PSD, Victor Ponta.

Legea urmează să fie supusă votului senatorilor.

 

LĂSAȚI UN MESAJ

Introdu rezultatul corect * Time limit is exhausted. Please reload CAPTCHA.