Centrul Cultural German organizează, între 16 şi 18 noiembrie, o tabără de limbă germană în oraşul arădean Sântana, care se adresează celor interesaţi să-şi consolideze cunoştinţele de limba germană în domeniul tehnic, economic sau medical.
Va fi simulată activitatea unei companii fictive, „Rote Monde GmbH”, pentru un grup de aproximativ zece persoane, cu precădere studenţi, absolvenţi de universităţi cu secţii de predare în limba germană sau elevi care studiază limba germană şi va fi organizat un incubator de afaceri pentru acelaşi grup ţintă, cu durata de trei luni.
Zece absolvenţi de medicină care cunosc bine limba germană şi doresc să practice medicina în spaţiul german vor beneficia de un curs de limba germană pentru îmbunătăţirea cunoştinţelor lingvistice în domeniul medical, precum şi de o introducere în dreptul medical, indispensabil în Germania în exercitarea unei profesii în domeniu, iar pentru angajaţii români sau germani ai unor companii locale, dar şi pentru alţi doritori se organizează cursuri de limba germană individuale şi o pregătire de specialitate. Informaţii suplimentare pot fi obţinute pe pagina web, la adresa de mail johann@xnet.ro sau la telefon 0723.531.071.
La Institutul Francez din Timişoara va avea loc, în 24 şi 25 noiembrie, ultima sesiune DELF/DALF din acest an pentru adulţi şi elevi care vorbesc franceza şi doresc să obţină o diplomă recunoscută internaţional, valabilă pe durată nelimitată.
Înscrierile pentru aceste diplome de franceză eliberate de Ministerul Educaţiei din Franţa, care validează nivelul de cunoştinţe de limbă franceză la nivel mediu sau superior şi sunt un atu pe piaţa muncii sau în plan academic, se pot face până în 15 noiembrie.
Din 30 noiembrie, la Institutul Francez vor avea loc întâlniri săptămânale cu durata de o jumătate de oră, organizate special pentru bebeluşi care au peste şase luni şi copii care nu depăşesc vârsta de doi ani.
Deoarece bebeluşii şi copiii mici sunt foarte receptivi la sonorităţile unei limbi străine, ei vor avea ocazia să se iniţieze în limba franceză în primul rând prin muzică, să se joace, să înveţe diverse cântecele, să asocieze gesturi şi sunete şi să facă exerciţii de motricitate cu instrumente muzicale, în spaţiul vesel al mediatecii Institutului.
Înscrierile se pot face până în 2 noiembrie. O noutate este atelierul „Scriu şi vorbesc în franceză”, care se desfăşoară cu un francez nativ, pentru a veni în sprijinul exprimării orale şi scrise a cursanţilor. La atelierul care începe în 9 noiembrie şi la care se pot face înscrieri până în 7 noiembrie, Florence Mourlon propune exerciţii de scriere creativă, de pronunţie şi de dicţie şi de alcătuire a unui discurs pe un subiect ales. Întreaga ofertă de ateliere pentru copii şi adolescenţi poate fi găsită AICI.