Vești proaste pentru șoferi. Circulația rutieră va fi închisă complet, sâmbătă, 13 octombrie, prin pasajul Michelangelo, timp de câteva ore. Decizia a fost luată pentru că Aquatim va desfășura lucrări de mentenanță la stația de pompare a apelor uzate care deservește pasajul.
“Sâmbătă, 13 octombrie, Aquatim va desfășura o serie de lucrări de mentenanță la stația de pompare a apelor uzate care deservește Pasajul Michelangelo.
Această activitate va afecta traficul rutier în zona respectivă, circulația fiind oprită în pasaj între orele 07.00 și 12.00”, a informat societatea de apă și canal.
Pasajul Michelangelo a fost inaugurat în primăvara anului 2015. Proiectul a prevăzut reabilitarea podului, refacerea rețelelor de utilități și a intersecției și realizarea pasajului. Valoarea proiectului s-a ridicat la 52 de milioane de lei, dintre care aproape 34 de milioane de lei fonduri nerambursbile.