Un copil de doi ani a ajuns la spital, în urma unui...

Un copil de doi ani a ajuns la spital, în urma unui accident provocat de o tânără neatentă

0
DISTRIBUIȚI

Un copil de doi ani a fost rănit, astăzi, într-un accident care a avut loc din cauza unei tinere şoferiţe neatente, pe Calea Torontalului din Timişoara.

Femeia care conducea un autoturism dinspre strada Liege înspre Miresei nu s-a asigurat atunci când a vrut să schimbe banda de mers.


A intrat în coliziune cu o maşină condusă de un bărbat de 36 de ani, care circula regulamentar pe prima bandă. Maşina în care se afla şi copilul a fost proiectată pe bordură, iar ulterior s-a răsturnat.

„În urma impactului, femeia de 28 de ani a mai fost proiectată într-un autotren ce era oprit la semafor, condus de un bărbat de 22 de ani. A rezultat o victimă, un minor de doi ani, care se afla în autoturismul condus de bărbatul de 36 de ani, transportat la spital pentru îngrijiri medicale, pentru verificări”, a declarat Alexandra Petrovici, purtător de cuvânt IPJ Timiş.

Femeia care a provocat accidentul s-a ales cu dosar penal pentru vătămare corporală din culpă.

Foto: Info Trafic jud. Timiş

LĂSAȚI UN MESAJ

Introdu rezultatul corect * Time limit is exhausted. Please reload CAPTCHA.