Urlete în loc de muzică, la Filarmonica Banatul. Robu s-a întâlnit cu...

Urlete în loc de muzică, la Filarmonica Banatul. Robu s-a întâlnit cu angajaţii nemulţumiţi. Cum au căzut la pace UPDATE Robu le promite angajaţilor un spor de 15%

0
DISTRIBUIȚI

Nicolae Robu a reușit, în această dimineață, să stopeze organizarea unui nou protest în fața Filarmonicii Banatul, la fel cum s-a întâmplat în zilele anterioare. Potrivit unor surse din cadrul instituției, încă de dimineață, primarul Timișoarei a venit în sediul Filarmonicii Banatul, pentru a discuta cu cei peste 60 de angajați nemulțumiți.

La începutul întâlnirii, Nicolae Robu a urlat la sindicaliști, amenințându-i că îi va da afară, declarații pe care le-a făcut și în urmă cu câteva zile. Salariații au ieșit imediat din sală, în semn de protest, iar apoi au revenit, după ce primarul Timișoarei a început să-și ceară scuze, pe motiv că s-a comportat așa pentru că “este mai coleric”.

Noaptea trecută, sindicaliştii au redactat o convenţie pe care i-au prezentat-o primarului la întâlnirea din această dimineaţă. Potrivit reprezentanților Sindicatului Filarmonicii Banatul din Timișoara, în convenție se prevede faptul că până în 10 noiembrie va fi semnat contractul colectiv de muncă și că se va face “liniște” în cadrul instituției. Din primele informații, Nicolae Robu a semnat convenția. Deocamdată, nu se știe ce decizie va lua directorul Ioan Gârboni.

În cazul în care condițiile nu vor fi îndeplinite, în 10 noiembrie se va reveni în grevă generală pe perioadă nedeterminată.

UPDATE Nicolae Robu a declarat, astăzi, în cadrul conferinței de presă de la Primăria Timișoara, că le-a promis angajaților nemulțumiți din cadrul Filarmonicii Banatul că le va acorda un spor de 15%, spor pe care salariații îl revendică.

“Astăzi am avut o întâlnire cu angajații de la Filarmonică aflați în protest, conform cu promisiunea pe care le-am făcut-o ieri, când am purtat o discuție cu cinci reprezentanți ai lor și cu cinci reprezentanți ai conducerii, în frunte cu domnul director Gârboni.


În final, ei s-au angajat, a fost din proprie inițiativă luat angajamentul, să oprească greva dacă eu îmi asum rolul de garant al implicării în mersul lucrurilor pe mai departe în Filarmonică, atât pe perioada de negociere a contractului colectiv de muncă, dar și ulterior. Le-am spus că deși am atâtea și atâtea sarcini, îmi adaug o sarcină în plus, aceea de a fi implicat atât cât va fi nevoie, nemijlocit, în bunul mers al lucrurilor la Filarmonică. Eu cred că s-a înțeles că ne dorim ca tot ce e legal și ei revendică să se ofere, pentru că e firesc să ai grijă ca artiștii să fie remunerați cât se poate de bine. Ei revendică un spor de 15% și le-am promis că dacă legea permite acordarea în integralitatea sa a acestui spor, îl vor avea în integralitatea sa, dacă legea prevede nuanțat abordarea acestui spor, se va pronunța la nuanțare, dar abordarea va fi în dorința de a le da cât se poate de mult, pentru că merită, salariile nu sunt așa de mari cum s-a vorbit. Eu am cerut ca până mâine să mi se prezinte sub semnătură salariile tuturor”, a afirmat Nicolae Robu.

De asemenea, primarul Timișoarei a precizat că trebuie semnat și contractul colectiv de muncă, deși nu este obligatoriu, dar și că nu a pus la suflet jignirile unora dintre sindicaliști. “Sper ca lucrurile să intre în normalitate, să înțeleagă fiecare dintre părți că nu se poate fără comunicare, fără interacțiune și fără respect reciproc. I-am îndemnat să lase la o parte ce a fost, pentru că s-au adus jigniri reciproce. Le-am adus aminte că n-au scăpat ocazia unii dintre ei să mă jignească și pe mine și să spună tot felul de bazaconii despre mine, dar eu nu le pun la suflet și ca dovadă am venit să discut cu ei de pe poziții de respect. Dar respectul trebuie să fie reciproc. Sper să se încheie cu aceste tensiuni. Evident, contractul colectiv de muncă trebuie convenit și semnat. Nu este un document obligatoriu, dar este unul care poate ajuta. Pot fi înțeleși ca angajați că au neliniști dacă nu sunt protejați de un astfel de contract. Cred că semnarea acestui contract va fi un pas spre mai bine”, a mai adăugat Nicolae Robu.

Potrivit primarului Timișoarei, se vor organiza în continuare spectacole doar vinerea la Filarmonica Banatul, nu și sâmbăta sau duminica, după ce 2.500 de persoane care au răspuns la sondajul lansat de edil pe Facebook au precizat că vor spectacole doar în această zi.

LĂSAȚI UN MESAJ

Introdu rezultatul corect * Time limit is exhausted. Please reload CAPTCHA.