Silviu Cadia, un tânăr în vârstă de 33 de ani din Lugoj, lucrează în cadrul unei corporații din Timișoara, iar în timpul liber se relaxează plimbându-se cu bicicleta. Iubește să facă mișcare. De altfel, tânărul a practicat timp de 12 ani atletismul, în copilărie și în adolescență, din care jumătate de performanță.
“Am în spinare vreo zece titluri de campion național, un record național și o participare la un campionat mondial. Numărul medaliilor l-am pierdut în negura trecutului și mi-am luat demult porția de competiție, ambiție și demonstrat altora ce și cum”, povestește Silviu Cadia.
În toamnă, tânărul din județul Timiș a luat decizia de a pleca în aventura vieții lui pe două roți. Astfel, la începutul acestui an, a ajuns în Himalaya și, fermecat de locurile pe care le-a descoperit, s-a gândit să organizeze și o expediție pe bicicletă, în încercarea de a străbate unul dintre cele mai înalte drumuri din lume. Este vorba de Leh-Manali, care are o lungime de aproximativ 500 de kilometri, fiind situat într-un deșert din nordul Indiei, în Munții Himalaya.
Silviu s-a pregătit pentru această aventură tot anul, și-a luat concediu, iar la începutul lunii septembrie, a plecat spre India. Din păcate, din cauza companiei aeriene cu care a zburat, planurile i-au fost date peste cap. Asta pentru că bagajele, inclusiv bicicleta, i-au fost rătăcite în Moscova. Prin urmare, Silviu a fost nevoit să aștepte unsprezece zile, în India, în munți, pentru ca bagajele să-i fie găsite.
Din cauza acestei încurcături, tânărul din județul Timiș nu a mai putut risca să se aventureze pe două roți pe drumul Leh-Manali, în condițiile în care venea iarna și vremea risca să se înrăutățească. Astfel, Silviu a luat decizia de a pleca într-o călătorie mult mai scurtă, dar extrem de obositoare, pe cel mai înalt drum din lume. Acesta se numește Khardung-La, are aproximativ 40 de kilometri lungime, fiind găsit în Ladakh, în nordul Indiei, chiar în inima Munților Himalaya, la o altitudine de peste 5.000 de metri.
“Aceasta este cea de-a doua experiență cu bicicleta. Prima a fost în Iran în urmă cu trei ani, când am plecat din Timișoara și m-am oprit în Iran după 3.500 de kilometri. Iar aceasta este a doua, în care am parcurs o distanță mult mai scurtă decât îmi propusesem eu, din cauza bagajelor pierdute și bicicletei pierdute de compania aeriană cu care am zburat. Astfel, am stat unsprezece zile în munți, în punctul de plecare al călătoriei, fără echipament și fără bicicletă. Însă eu oricum eram la limita timpului, pentru că acolo cam din luna octombrie vine iarna și se închid toate drumurile. Fereastra de vreme era cam închisă și am ales să nu risc, să nu fac drumul pe care-l plănuisem în ultimele șase luni și pentru care m-am pregătit, astfel că am făcut un sprint de o zi. Am urcat pe cel mai înalt drum din lume, până la 5.346 de metri mi-a înregistrat mie aplicația, pe Internet găsim valori diferite – 5.500, 5.600 de metri”, ne-a povestit Silviu Cadia.
Aventură în scop caritabil
Dar expediția pe două roți pe cel mai înalt drum din lume nu a fost deloc una ușoară, dificultatea cea mai mare fiind dată de lipsa oxigenului la o altitudine atât de mare.
“Odată depășită limita de 5.000 de metri, se schimbă regulile. Nu mai poți trage aer în piept, amețești constant, vederea se încețoșează și îți vine să te culci la primul bolovan de pe marginea drumului. Însă când mai privești în zare sau înspre vârfuri, iar te copleșește muntele și îți mai dă o porție de putere să mergi înainte. Adesea îți vine să plângi cât de intens e totul în jur și cum natura îți șoptește că are grijă de tine, însă nu poți să dai drumul la plâns că apoi nu mai poți respira. Ce credeam că vor fi încă două ore de urcare, au devenit patru, iar ultimii doi kilometri i-am făcut pe lângă bicicletă, cu o senzație de oboseală și dureri cum n-am mai trăit. Un frig și un vânt năpraznic mă loveau, iar pe alocuri începea să ningă. Soarele se ducea în jos cu fiecare minut și știam că o să mă prindă întunericul la întoarcere. Însă nu puteam să mă opresc cu câteva sute de metri înainte de final, nu acum”, a povestit Silviu Cadia, pe Facebook, experiența trăită în Himalaya.
În total, tânărul din Lugoj a avut nevoie de opt ore pentru a urca cu bicicleta pe cel mai înalt vârf din lume, de la altitudinea de 3.600 de metri până la peste 5.300 de metri, iar apoi coborârea. “Pare o distanță foarte scurtă pentru cine se plimbă cu bicicleta. 40 de kilometri îi poți face într-o după-amiază de duminică relaxându-te, însă la 5.000 de metri nu este tocmai același lucru. Dificultatea nu a venit de la distanță, ci de la lipsa oxigenului și ascensiunea rapidă până la 5.000 și ceva de metri”, consideră Silviu Cadia.
Însă, tânărul din județul Timiș nu s-a gândit nicio secundă să renunțe la expediție, în condițiile în care călătoria a fost organizată în scop caritabil. Astfel, Silviu a împărtășit experiența din munții Himalaya pe o pagină de Facebook intitulată “The Road & The Happiness”, în încercarea de-i convinge pe oamenii cu suflet mare să doneze sume de bani către Asociația “Inima Copiilor”, care luptă pentru salvarea copiilor bolnavi de inimă.
“Am ales să parcurg acest sprint mai scurt, care cred că ar fi atras atenția oamenilor mai mult decât un drum mai lung și al doilea cel mai înalt. De ce mi-am dorit să atrag atenția presei și a oamenilor? Pentru că acest proiect nu are ca scop ca eu să merg cu bicicleta pe nu știu ce drum și să cuceresc ceva, ci este o campanie de donații în colaborare cu Asociația Inima Copiilor, din București, dar funcționează la nivel național. Ei au construit o secție la Spitalul Marie Curie și acolo efectuează operații, colaborează cu doctori din străinătate pentru copiii care provin din familii nevoiașe sau care nu au posibilitatea unei operații scumpe. Astfel că dorința mea a fost să se adune cât mai mulți bani pentru această campanie, eu promovând această călătorie, postând poze, filmări și am scris la vremea respectivă ce s-a mai întâmplat din dorința ca oamenii să intre pe Facebook și să doneze. Până acum s-au strâns aproximativ 13.000 de lei, eu mi-am propus să strâng 50.000 de lei. Dacă nu am reușit să-i strâng prin această campanie de acum, nu o să mă las până nu îi strâng pe toți. Mai pregătesc încă o călătorie pentru luna martie a anului viitor, tot în Himalaya, însă altundeva”, ne-a explicat Silviu Cadia.
Imediat după ce a reușit performanța de a urca cu bicicleta pe cel mai înalt drum din lume, aflat în Munții Himalaya, Silviu povestea pe rețeaua de socializare că cel mai mult l-a motivat și își repeta mereu că dacă va ajunge “acolo, sus de tot, o țară întreagă o să afle și astfel mai mulți oameni o să doneze; culmea, inimile bolnave ale acelor copii mi-au dat toată puterea lor să ajung sus. Nu există putere mai mare, nu am găsit una mai puternică până acum. Vă spun asta cu toată sinceritatea, nu să vă șantajez emoțional pentru a dona”.
Natura și oamenii, cele mai importante amintiri
În cele aproape 30 de zile pe care le-a petrecut în India, în luna septembrie a acestui an, Silviu Cadia s-a îndrăgostit de Munții Himalaya și de acele locuri despre care spune că sunt ireal de frumoase. Iar cel mai mult l-au impresionat oamenii și natura.
“Vin cu amintiri deosebit de plăcute. După ce am făcut acest sprint pe cel mai înalt drum din lume, m-am plimbat în zonă cu bicicleta de plăcere.
Au fost și aventuri, și drumuri mai puțin sigure și locuri foarte interesante. Rămân cu amintiri deosebite de la acele locuri, Himalaya. Amintirile vin de la locurile fabuloase pe care le-am văzut acolo, mintea mea nu putea să-și imagineze asemenea peisaje. Este ceva foarte greu de descris în cuvinte. Cred că doar cine ajunge acolo poate să înțeleagă cu adevărat ce senzație îți creează Himalaya. Nu în ultimul rând, am multe amintiri plăcute cu oamenii de acolo, pe care i-am întâlnit și care m-au ajutat foarte mult. Fie cu sfaturi, fie efectiv cu ajutor. Natura și oamenii sunt cele mai importante amintiri de acolo”, ne-a povestit Silviu Cadia.
Tânărul lugojean a descoperit pasiunea pentru ciclism în facultate, când și-a cumpărat prima bicicletă și a început să se plimbe cu ea. La început a făcut plimbări pe două roți Lugoj – Timișoara, a urmat o călătorie cu bicicleta până la Dunăre și înapoi, iar în anul 2015, din Timișoara până în Iran. De altfel, și în urmă cu trei ani, Silviu a organizat expediția tot cu un scop nobil. Tânărul i-a întrebat pe oameni, în drumul său, ce-i face fericiți, și a strâns bani pentru o fetiță de trei ani grav bolnavă, din orașul Deta, care avea nevoie de o operație.
“Mersul cu bicicleta poate fi și o evadare, pentru mine este un mod de deconectare și de relaxare. Îmi oferă ocazia să fac mișcare, să îi dau corpului meu sănătate și îmi oferă acea relaxare, acea detașare de care spuneam, în care sunt eu cu mine, cu propriile gânduri, și cu fiecare pedală se mai rezolvă puțin câte puțin câte unul. Deci, este un soi de terapie, poate”, consideră Silviu Cadia.
În primăvara anului viitor, Silviu se va reîntoarce în Himalaya, alături de doi prieteni, într-o nouă aventură pe două roți. Și atunci, oamenii vor fi încurajați să doneze pentru salvarea copiilor bolnavi de inimă.
