Balul Speranţei, ediţia a 20-a. Toţi regii şi reginele ediţiilor precedente au...

Balul Speranţei, ediţia a 20-a. Toţi regii şi reginele ediţiilor precedente au fost premiaţi

0
DISTRIBUIȚI

Într-un cadru festiv, Asociația Femeilor Antreprenor din România a organizat ediţia cu numărul 20 a evenimentului caritabil, iar impresarul sportiv Cristea Opria şi Carmen Mataragiu au fost declaraţi regele şi regina celei mai noi ediţii a Balului Speranţei.

S-a dorit a fi o ediţie specială, în cadrul căreia au fost premiaţi toţi cei care de-a lungul anilor şi-au deschis sufletul şi buzunarul pentru cauzele propuse de organizaţia femeilor de afaceri.


Evenimentul a fost unul fără clasicele licitaţii de obiecte de artă, una în care principalii actori au fost oamenii generoși care au donat de-a lungul vremii sume importante, regii şi reginele ediţiilor precedente ale balului. Prezentatori ai evenimentului au fost Adriana Trandafir şi Silviu Biriş. „Am vrut ca pentru această ediţie să organizăm ceva diferit, la care, în prim-plan să fie cei care au participat ani de zile la bal şi şi-au deschis buzunarul pentru cauzele noastre. Aşadar, am decis ca în acest an să premiem toţi regii şi reginele ediţiilor din anii trecuţi. De asemenea, ne dorim să-i premiem pe cei care au sponsorizat cu cele mai mari sume ediţiile anterioare ale balului. De această data, nu va mai fi o licitaţie pentru diferite obiecte de artă, dar mai mulţi artişti au decis să ajute în continuare organizaţia şi au donat oricum astfel de obiecte. Acestea vor fi expuse şi vor putea fi cumpărate de cei care doresc”, a declarat Maria Grapini, conducătoare a AFAR în mandatele precedente şi organizatoare ani de zile a Balului Speranţei.

Scopul Balului Speranţei a fost, an de an, să atragă fonduri pentru susţinerea diferitelor cauze caritabile, să ajute diferite organizaţii, dar şi tineri talentaţi, familii în nevoie sau persoane care aveau nevoie de diferite tratamente medicale, dar nu dispuneau de fondurile necesare.

Deşi nu a fost o ediţie cu licitaţie cu strigare, la actualul bal, din vânzarea obiectelor de artă şi din donaţii directe, au fost adunaţi aproximativ 22.000 de lei.

LĂSAȚI UN MESAJ

Introdu rezultatul corect * Time limit is exhausted. Please reload CAPTCHA.