Biroul primarului Timișoarei, remobilat printr-o sponsorizare a firmei care a reabilitat poarta...

Biroul primarului Timișoarei, remobilat printr-o sponsorizare a firmei care a reabilitat poarta morții de pe Calea Lugojului

1
DISTRIBUIȚI

 

Mobila din biroul primarului Timișoarei, Nicolae Robu, a fost schimbată în urma unei sponsorizări realizată de firma Stareto SRL, cea care a realizat lucrările la poarta de la intrarea de pe Calea Lugojului care s-a prăbușit și l-a ucis pe studentul Vlad Baici, de 24 de ani, a dezvăluit, astăzi, cotidianul.ro. ” Surse demne de încredere, din primăria municipiului de pe Bega, susțin că în anul 2015, în perioada în care firma lui Ostoin renova Sala de consiliu a municipalității, cabinetul primarului Robu a fost dotat cu mobilier nou nouț. Schimbarea la față a biroului s-a datorat sponsorizării venite de la firma Stareto. Aceleași surse spun că Robu a strâmbat din nas și că nu i-ar fi plăcut unele piese de mobilier așa că sponsorul s-a executat imediat și le-a schimbat. Singura piesă veche de mobilier care a rămas în cabinetul primarului de Timișoara este chiar biroul, din lemn de culoare neagră, la care acesta semnează, cu dărnicie, lucrări cu încredințare directă către firma sponsor Stareto”, se arată în articol.

Întrebat de sponsorizare, primarul Robu a declarat ” ”habar nu am dacă s-a întâmplat asta, sau nu.


Eu știu că nu s-a făcut nimic ilegal și cu asta basta. Habar n-am. Nu cred că e vorba de nici o sponsorizare. Presupun că ar fi, nici nu știu dacă ar fi ilegal,că doar a fost sponsorizare în baza Legii sponsorizării. Presupunând că ar fi făcut. Habar n-am”. Asta în timp ce Liubomir Ostoin, patronul Stareto SRL, a declarat că ”Nu-mi amintesc așa ceva. Trebuie să mă uit pe acte.N-am ce comenta. Dacă o să aflu o să vă transmit”. PRESSALERT.ro a dezvăluit faptul că în timpul administrației conduse de Nicolae Robu, firma Stareto SRL a primit contracte de aproape 10 milioane de lei, multe dintre ele prin încredințare directă.

Vă reamintim că Liubomir Ostoin este suspect în dosarul penal în care se investighează moartea studentului, alături de alți angajați ai Primăriei Timișoara, fiind pusă sub acuzare, de asemenea, și firma Stareto SRL pentru că a executat lucrări fără a exista proiect tehnic. Contractul de reabilitare a porților de intrare de pe Calea Lugojului și Calea Aradului a fost atribuit prin încredințare directă invocându-se, în mod fals, o stare de urgență. Expertiza judiciară realizată în dosar a scos la iveală faptul că Primăria Timișoara a încălcat legea în repetate rânduri. Deși a trecut mai bine de un an de la tragedie, nimeni nu a fost trimis în judecată, cei anchetați fiind doar suspecți.

 

1 COMENTARIU

LĂSAȚI UN MESAJ

Introdu rezultatul corect * Time limit is exhausted. Please reload CAPTCHA.