Cererea DNA care îl vizează pe Călin Popescu-Tăriceanu, discutată la Senat. E...

Cererea DNA care îl vizează pe Călin Popescu-Tăriceanu, discutată la Senat. E acuzat de luare de mită

0
DISTRIBUIȚI

Conducerea Senatului discută, astăzi, cererea DNA de încuviinţare a începerii urmăririi penale a preşedintelui Călin Popescu-Tăriceanu. Procurorii îl acuză că ar fi primit, indirect, în perioada în care era premier (2007-2008), 800.000 de dolari de la o firmă austriacă.

Cererea care îl vizează pe Călin Popescu-Tăriceanu urmează să fie trimisă de Biroul Permanent al Senatului către Comisia juridică, pentru formularea unui punct de vedere care va fi transmis plenului Senatului. Plenul este cel care va încuviinţa sau va respinge, cu votul majorităţii senatorilor prezenţi, solicitarea DNA. Votul va fi unul secret, cu bile.

Potrivit procurorilor anticorupţie, Tăriceanu ar fi primit, în mod indirect, în perioada 2007-2008, foloase materiale de aproximativ 800.000 de dolari de la reprezentanții unei companii austriece, în schimbul demersurilor depuse, astfel încât să se încheie mai multe acte adiționale la un contract comercial derulat de companie.


Suma ar reprezenta un comision de 10% din valoarea acestor acte adiționale și ar fi fost folosită în beneficiul demnitarului, fiind transferată în baza unor contracte fictive încheiate cu mai multe companii offshore.

Potrivit Hotnews.ro, acuzațiile care i se aduc preşedintelui Senatului au legătură cu firma austriacă Fujitsu Siemens Computers GmbH, care era distribuitor al licențelor Microsoft.

”Eu am serioase îndoieli în privința faptelor care ar putea să fie în dosarul care este trimis la Senat. Cu toate că sunt 73 de volume, ca să impresioneze, asta înseamnă 20.000 de pagini, părerea mea este că, așa cum s-a întâmplat și în dosarul precedent în care am fost acuzat și achitat, este enorm de multă maculatură”, a declarat ieri seară, Călin Popescu-Tăriceanu, la România TV.

Anterior, Tăriceanu a afirmat că în perioada în care a fost premier nu a făcut niciun fel de plăți către Microsoft, dar a dat patru hotărâri de Guvern, după ce a primit ”solicitări numeroase din partea Microsoft pentru a intra în legalitate, toate instituțiile centrale foloseau licențele windows fără ca ele să fie plătite către Microsoft”.

 

LĂSAȚI UN MESAJ

Introdu rezultatul corect * Time limit is exhausted. Please reload CAPTCHA.