Comorile ascunse ale Foeniului. Ce a mai rămas din moștenirea familiei Mocioni FOTO

Aflată la graniţa judeţului Timiş cu Serbia, comuna Foeni este o localitate în care campaniile sistematice de săpături arheologice au scos la iveală urme de locuire din epoca neolitică, comuna fiind una din cele mai vechi aşezări din Banatul de câmpie.

Materialul arheologic descoperit indică prezenţa unei comunităţi sedentare venite cel mai probabil din Thessalia, care a trăit aici cu mai bine de 7.000 de ani în urmă. Descoperirile din punctul numit Gomila Lupului aparţin epocii bronzului şi în acelaşi loc a existat un cimitir sarmatic. Cercetări făcute la mijlocul secolului al XIX-lea au identificat un castru roman, aflat pe drumul de la Tibiscum spre Lederata, în zonă fiind descoperite mai multe obiecte şi cărămizi cu pecete romană, monumente epigrafice, bani şi fragmente de vase. Fundaţia castrului pare să fi fost în locul în care s-a aflat mai târziu grădina familiei Mocioni.

Aşezarea şi-a continuat existenţa şi în Evul Mediu, epocă în care a fost semnalat un sat databil în secolele VIII-X şi o fortificaţie din secolele XII-XIII. De la sfârşitul secolului al XIII-lea datează şi prima atestare documentară a aşezării, cu numele Föen, la 1400 fiind menţionată ca proprietate a familiei maghiare Chaak. A fost identificat şi un sat medieval târziu, din secolele XVI-XVII, înainte de întemeierea actualei aşezări.

Moştenirea familiei Mocioni

În secolul al XVIII-lea, domeniul a fost cumpărat de o importantă familie de origine macedo-română din oraşul Moscopole, stabilită în Banat, care a avut, prin mai mulţi membri ai săi, o contribuţie de seamă la istoria provinciei. Familia Mocioni agonisise o avere considerabilă din negoţul cu vite, iar domeniile donate de curtea imperială sau cumpărate în Banat le-au adus şi titluri nobiliare. În scurt timp a devenit una din cele mai de seamă familii din provincie. Ioan Mocioni, din ramura de Föen a familiei, este cel care a construit conacul din localitate, cea mai veche proprietate a familiei şi cel mai de seamă monument istoric al comunei, şi tot aici se află mausoleul familiei, în care au fost înmormântaţi mai mulţi membri ai acesteia. Mausoleul a fost devastat de soldaţii sovietici şi nu numai, în căutarea unor obiecte de valoare, iar de pe frontispiciul acestuia, autorităţile comuniste au dispus îndepărtarea blazonului familiei.

Construit în anul 1900 după planurile unui arhitect budapestan, mausoleul se află pe lista monumentelor istorice, dar nimeni nu se mai ocupă de întreţinerea lui şi se află într-o avansată stare de paragină. Conacul, aflat în prezent în proprietatea primăriei, este cămin cultural şi sediul mai multor instituţii. A suferit mai multe intervenţii nefericite în anii comunismului, dar rămâne totuşi o construcţie reprezentativă pentru acea epocă şi pentru familia căreia i-a aparţinut şi se află pe lista monumentelor istorice.

Unul din cele mai vechi conace bănăţene

Conacul, o clădire monumentală ridicată în mijlocul comunei, a fost construit la sfârşitul secolului al XVIII-lea, în stil neoclasic, şi este unul din cele mai vechi conace din Banat, reprezentativ pentru construcţiile nobiliare de la ţară din câmpia de vest. A fost reşedinţa mai multor membri ai familiei, dintre care cel mai important a fost Andrei Mocioni, fiul lui Ioan Mocioni. El a fost unul dintre cei mai de seamă susţinători ai emancipării românilor bănăţeni, pentru care cerea drepturi politice, naţionale şi confesionale egale cu celelalte popoare din Imperiul Habsburgic. El a fost şi un mare filantrop, susţinând financiar mai mulţi tineri români, pentru a putea studia la diferite şcoli din ţară sau străinătate.

În 1863, când Banatul a fost lovit de o mare secetă urmată de o cumplită foamete, Andrei Mocioni a hrănit pe domeniul lui 400 de familii și s-a îngrijit de nutreț pentru vitele acestora. Conacul s-a aflat ulterior în proprietatea familiei Csávossy, a fost răscumpărat apoi de Anton Mocioni, dar după moartea acestuia, în 1943, a trecut în proprietatea statului.

Monumente şi biserici reprezentative

Un alt monument istoric al comunei este şi aşa-numitul „pod turcesc”, din cărămidă, construit însă mai târziu, în 1749, în timpul arhiducesei Maria-Tereza. Biserica sârbă din localitate, construită în a doua jumătate a secolului al XVIII-lea, este un impozant monument arhitectonic, iar între anii 1874-1875, după ce biserica română s-a emancipat de sub tutela bisericii sârbe, a fost construită biserica ortodoxă română „Adormirea Maicii Domnului”, cu o considerabilă contribuţie financiară din partea lui Andrei Mocioni. Stilul arhitectural al acesteia este barocul vienez rural, răspândit în Banat la vremea respectivă.

Pictura bisericii, realizată în 1925 de pictorul academic timişorean Ştefan Lazăr, a fost completată la începutul acestui secol cu scene neobizantine, iar iconostasul, care datează din 1926, este lucrarea sculptorului timişorean Iosif Bittenbinter. În satul aparţinător Cruceni există o frumoasă biserică romano-catolică, ridicată în 1907, în stil neogotic.

Surse foto: wikipedia.org, primariafoenitm.ro, ploaiadecuvinte.blogspot.ro, asztrorege,blogspot.ro, trip-suggest.com, e-primarii.ro