Dificultăți pe șantierele podurilor din zona Iosefin. O grindă care nu poate...

Dificultăți pe șantierele podurilor din zona Iosefin. O grindă care nu poate fi transportată pe șosea ar putea fi adusă pe Bega

1
DISTRIBUIȚI

podul dragalina

Apar din nou dificultăți pe șantierele podurilor Eroilor și Dragalina, aflate în zona Iosefin, unde au început lucrările în această vară.

Nicolae Robu a anunțat, astăzi, în cadrul unei conferințe de presă organizată la sediul PNL Timiș, că se încearcă aducerea unei grinzi foarte lungi pentru unul dintre poduri. În urma analizelor efectuate, specialiștii au ajuns la concluzia că aceasta nu poate fi transportată prin oraș, motiv pentru care primarul Timișoarei se gândește să apeleze la o barjă.

„S-au avansat lucrările la cele două poduri, Eroilor și Dragalina.


S-a adus o piesă, un stâlp sau grindă, lungime de nu știu câți metri, nu avem un traseu prin oraș pe unde să pătrundă trailer-ul care să aducă acea piesă. Există două soluții: fie ca ea să fie tăiată în două și se sudează apoi la fața locului, fie găsim soluția de transport pe canal Bega. Sperăm să reușim să rezolvăm transportul cu o barjă pe canalul Bega. Nu noi decidem, specialiști în transport pe apă vor lua această decizie”, a afirmat Nicolae Robu.

Primarul Timișoarei a mai precizat că îmbarcarea grinzii de mari dimensiuni se va face, cel mai probabil, din zona Podului Modoș, urmând a fi încărcată cu o macara. „Se va stabili care este locul cel mai potrivit. Prin oraș nu poate pătrunde niciun trailer, cică. Nu e problemă să ajungă până acolo (n.r. podul Modoș), prin oraș e problemă, că nu poate fi transportată”, a detaliat Nicolae Robu.

Lucrările la Podul Dragalina sunt realizate de Tehnodomus SRL și costă 5,3 milioane de lei, fără TVA, iar cele de la Podul Eroilor sunt realizate de Superconstruct SRL și Pod Construct SRL, în schimbul sumei de 3,1 milioane de lei. Lucrările de modernizare a celor două poduri ar trebui să fie finalizate anul viitor.

1 COMENTARIU

LĂSAȚI UN MESAJ

Introdu rezultatul corect * Time limit is exhausted. Please reload CAPTCHA.