Dosar penal pentru un tânăr care a atacat trei oameni într-o stație...

Dosar penal pentru un tânăr care a atacat trei oameni într-o stație de tramvai din Timișoara

0
DISTRIBUIȚI

Momente de groază pentru trei timișoreni, care au fost atacați pe stradă, în zona Iosefin, de un tânăr aflat în stare de ebrietate. În urma agresiunii, o femeie a ajuns la spital.

„Polițiștii au fost sesizați cu privire la faptul că trei persoane cu vârste cuprinse între 43 și 51 de ani (două femei și un bărbat) au fost agresate de un bărbat într-o stație de tramvai de pe raza municipiului Timișoara.


Polițiștii Secției 3 s-au deplasat de urgență la fața locului. În urma cercetărilor efectuate a fost identificat un tânăr în vârstă de 24 de ani bănuit de comiterea faptei. Pe numele acestuia a fost întocmit un dosar penal sub aspectul săvârșirii infracțiunii de lovire sau alte violențe, fiind reținut pentru 24 de ore, urmând ca în cursul zilei de mâine să fie propus pentru luarea unei măsuri preventive”, a transmis IPJ Timiș.

Foto: Arhivă

LĂSAȚI UN MESAJ

Introdu rezultatul corect * Time limit is exhausted. Please reload CAPTCHA.