Franța așa cum nu ați mai văzut-o niciodată, într-o expoziție inedită la...

Franța așa cum nu ați mai văzut-o niciodată, într-o expoziție inedită la Timișoara FOTO

0
DISTRIBUIȚI

Expoziţia itinerantă „France eMotion – Le voyage animé” a ajuns de curând la Institutul Francez din Timişoara, unde va putea fi vizitată până la sfârşitul acestui an. France eMotion este o iniţiativă a Clusterului Turism şi Cultură al Atout France, ce reuneşte 51 de mari situri culturale franceze, şi a Institutului Francez, operator de acţiune culturală a Franţei, prin Ministerul Europei şi Afacerilor Externe şi Ministerul Culturii din Franţa.

Atout France şi Institutul Francez din Paris au construit un proiect artistic ce reuneşte tineri fotografi din întreaga lume, noile tehnologii şi situri culturale franceze, iar cele 35 de lucrări inedite care prind viaţă datorită realităţii augmentate stârnesc curiozitatea spectatorilor din întreaga lume, trezindu-le dorinţa de a descoperi adevărate comori ale patrimoniului francez.

La realizarea expoziţiei „France eMotion – Le voyage animé” şi-au adus contribuţia patru fotografi – Ishola Akpo din Benin, Edu Monteiro din Brazilia, David Schalliol din S.U.A. şi Lourdes Segade din Spania – care au parcurs fiecare, în vara anului trecut, o bună parte a Franţei pentru a fotografia 35 de situri culturale.

Pentru a da însufleţi aceste imagini, artiştii francezi Julie Chheng şi Thomas Pons au creat un personaj animat care circulă prin fotografii şi le metamorfozează, graţie unei aplicaţii mobile de realitate augmentată gratuită, simplă şi accesibilă tuturor. Expoziţia devine, astfel, o experienţă artistică inedită, la limita dintre fotografie şi animaţie digitală, care călăuzeşte spectatorul într-o surprinzătoare călătorie de descoperire a patrimoniului francez.

După prezentarea sa la Paris, la Conciergerie (Centre des monument nationaux), autorii expoziţiei şi-au propus să o prezinte, până în 2020, în mai multe ţări, printre care România, Spania, Germania, Brazilia sau SUA.


La Timişoara, expoziţia poate fi vizitată şi de grupuri şcolare, pe baza unei programări la adresa de email mediatheque.timisoara@institutfrancais.ro sau la numărul de telefon 0256.490.544. Programul de vizitare este de luni până vineri, între orele 12.00 şi 18.30, şi sâmbătă între orele 10.00 şi 14.00, cu excepţia sărbătorilor legale.

LĂSAȚI UN MESAJ

Introdu rezultatul corect * Time limit is exhausted. Please reload CAPTCHA.