„Ne știm de 100 de ani”. Centenarul României, sărbătorit cu mult teatru...

„Ne știm de 100 de ani”. Centenarul României, sărbătorit cu mult teatru la Timișoara

0
DISTRIBUIȚI

Timişoara găzduieşte în perioada 2 noiembrie – 5 decembrie, Festivalul de Teatru DOM 100, organizat de Asociaţia Culturală Contrasens, în cadrul căruia vor avea loc 14 spectacole puse în scenă de teatre invitate din toată ţara. Reprezentaţiile sunt programate în mai multe locuri din oraş, precum Halele Timco, Casa Artelor, Teatrul German şi Teatrul Maghiar. Intrarea la toate spectacolele este liberă, dar se face pe baza unei rezervări prealabile la adresa de mail asociatia.contrasens@gmail.com .

Vor fi prezente la Timişoara teatre din Piatra Neamţ, Râmnicu Vâlcea, Sfântu Gheorghe, Bucureşti, Reşiţa, Arad, precum şi Asociaţia Culturală Contrasens, Facultatea de Muzică şi Teatru a Universităţii de Vest Timişoara, sau asociaţia clujeană Colectiv A iar deschiderea oficială a festivalului va avea loc vineri, 2 noiembrie, ora 19.00, la Halele Timco, cu spectacolul „Ne ştim de 100 de ani”.

Directorul festivalului, regizorul Ştefan Iordănescu, spune că acesta „doreşte să adune momente şi evenimente semnificative pentru Centenar, aducând în faţa publicului timişorean secvenţe din destinul nostru comun din prima sută de ani petrecută împreună.


De asemenea, îşi propune să pună în lumină ce se întâmplă cu noi acum şi să lanseze teme de reflecţie despre ce se va întâmpla sau am putea face să se întâmple cu noi în viitor. Acesta este felul nostru de a sărbători toamna asta Centenarul la Timişoara”.

Programul festivalului poate fi consultat AICI.

DOM 100 este un program cultural care îşi propune să aducă împreună toate artele în jurul oamenilor şi al oraşului. Se vor desfăşura proiecte culturale din întreaga lume a artelor, spectacole proprii sau invitate dedicate Centenarului şi se va promova o variată artă comunitară prin integrarea unor domenii culturale diverse.

LĂSAȚI UN MESAJ

Introdu rezultatul corect * Time limit is exhausted. Please reload CAPTCHA.