Paradă militară, deschiderea Târgului de Crăciun, aprinderea iluminatului festiv și spectacole de...

Paradă militară, deschiderea Târgului de Crăciun, aprinderea iluminatului festiv și spectacole de 1 Decembrie, la Timișoara. Vezi programul complet

0
DISTRIBUIȚI

A fost stabilit programul complet al evenimentelor care vor avea loc la Timișoara cu ocazia Zilei Naționale a României, care vine cu o serie de modificări față de anii precedenți. Potrivit reprezentanților Prefecturii Timiș, sunt pregătite mai multe acțiuni, care vor fi organizate pe parcursul întregii zile de 1 Decembrie.

Astfel, între orele 08.30 – 10.45 vor avea loc ceremonii militare cu depuneri de coroane, jerbe și buchete de flori la Cimitirul Eroilor, Monumentul comemorativ consacrat colonelului Virgil Economu și la Monumentul Eroilor Neamului din cimitirul din Calea Șagului. De asemenea, la ora 12.00, în holul Palatului Administrativ din Timișoara vor fi dezvelite busturile lui Mihai Viteazul, Alexandru Ioan Cuza și Regelui Ferdinand I.

La ora 13.00 are loc întâmpinarea oficialităților pe B-dul Take Ionescu, în fața Inspectoratului Județean de Poliție Timiș, cu prezentarea onorului, salutarea Drapelului de Luptă, ocuparea locului în dispozitiv și intonarea Imnului Național al României. Urmează oficierea serviciului religios de către IPS Ioan Selejan, mitropolitul Banatului, alături de un sobor de preoți, și alocuțiuni ale oficialităților.

În jurul orei 14.00, timișorenii vor putea asista la un moment artistic susținut de muzica militară a Brigăzii 18 Cercetare Supraveghere ”Decebal’’, solista de muzică populară Cristina –Teodora Stanciu și recitator de poezie – actorul Bogdan Spiridon, de la Teatrul Național din Timișoara.


Parada militară începe la ora 14.05, cu defilarea pe B-dul Take Ionescu a detaşamentelor şi a tehnicii Ministerului Apărării Naționale, Ministerului Afacerilor Interne, Serviciului Român de Informații, Penitenciarului Timișoara și Direcției Poliției Locale Timișoara.

La ora ora 15.00, de pe Podul Traian, tramvaiul tras de cai, Fanfara „Big Band”, tramvaiul istoric „Gemenele” si tramvaiul turistic „TramTur” pornesc în călătorie spre stația „Catedrala Mitropolitană”. Începând cu ora 15.30, în Piața Victoriei are loc un spectacol folcloric susținut de Ansamblurile “Ghiocelul”din Giroc, „Doina Timişului” al Casei de Cultură a Studenţilor din Timişoara,”Semenicul” din Reșița, ”Timișul” și soliștii invitați: Mariana Deac, Ramona Vița, Mihaela Petrovici, Silvana Râciu, Petrică Miulescu Irimică, Ilie Medrea, Dumitru Stoicănescu, Titian Puichiță, Mariana Zota, Anca Panțâru, Ioan Surdu.

Totodată, potrivit reprezentanților Prefecturii Timiș, între 18.30 și 19.40 este planificată ceremonia militară de retragere cu torțe, realizată de muzica militară şi militari ai Brigăzii 18 Cercetare Supraveghere ”Decebal”, pe traseul Monument Virgil Economu (Piața Petru Maior) – Calea Lugojului – Bulevardul Take Ionescu – Bastionul Theresia – Piața Unirii – Piața Libertății – Piața Victoriei.

În Piața Victoriei, de la ora 19.40 va fi deschis oficial Târgul de Crăciun, iar apoi va fi aprins iluminatul festiv de sărbători. Seara se încheie cu concerte susținute de Ștefan Bănică, formația Bosquito și Alexandra Stan, urmate de focurile de artificii.

LĂSAȚI UN MESAJ

Introdu rezultatul corect * Time limit is exhausted. Please reload CAPTCHA.