Ripensia, prea temătoare pe „Ilie Oană”. Alexandru Pelici a debutat la cârma...

Ripensia, prea temătoare pe „Ilie Oană”. Alexandru Pelici a debutat la cârma roş-galbenilor cu un eşec scontat la Ploieşti

0
DISTRIBUIȚI

Ripensia nu a contat foarte mult în partida de la Ploieşti. Petrolul s-a impus scurt, aşa cum a făcut-o în precedentele jocuri cu Octavian Grigore la cârmă, de această dată doar cu 1-0 după un gol reuşit în primele minute. De partea cealaltă Alexandru Pelici a debutat cu un eşec şi are de lucrat „ore suplimentare” cu elevii săi pentru a-i scăpa din „zona roşie” a clasamentului.

Optimismul schimbării de pe bancă la „Ripi” nu s-a văzut cel puţin primele minute pe „Ilie Oană”. Era doar minutul 4 când Dobre a încasat primul gol. Cornerul lui Herea a fost convertit în gol de Antoche cu o lovitură de cap la colţul lung. În minutele următoare jocul s-a mai calmat, doar pentru că Petrolul era mulţumită cu scorul de pe tabelă în faţa unei echipe fără replică. Doar 1-0 părea chiar un scor bun pentru timişoreni la pauză.

35 de minute în zece oameni, opt minute în nouă

Viaţa oaspeţilor a devenit însă mai dificilă chiar în debutul părţii a doua. În minutul 48 Dobre iese hazardat din poartă la o minge lungă, Ştefănescu pasează pe lângă el şi tânărul goalkeeper intră apoi prin alunecare, faultându-l pe ploieştean. Arbitrul Vlad Baban nu l-a iertat şi i-a arătat direct cartonaşul roşu, complicând şi mai mult situaţia roş-galbenilor. Aceştia au trebuit să-l sacrifice pe Popovici pentru a-l introduce pe Păduraru între buturile rămase goale.

Controlul gazdelor s-a amplificat pe acest fond. Dar fără şanse importante, până în minutul 65, când un cadou făcut de Popa nu a fost contabilizat de Saim, acesta a şutat multe peste poartă din câţiva metri în urma pasei, pe tavă, de la Ştefănescu. Gazdele nu au profitat nici de o minge pierdută prosteşte de timişoren în minutul 73, irosind un 2 contra 1. Iar publicul de pe „OZN-Arena” a început să-şi sancţioneze propria echipă.

Cea mai mare şansă de gol a Ripensiei a venit cu un sfert de oră înainte de final, când un balon aşezat pentru Călin Toma, a fost catapultat de acesta spre vinclul din dreapta lui Tordai, dar mingea a trecut puţin pe lângă poartă, oferind temporar iluzia unei reuşite fantastice.

Tot o eroare copilărească i-a oferit în minutul 77 balonul lui Ţigănaşu, care a catapultat balonul la colţul lung, dar şi pe lângă poartă.


Pe final ripensiştii au trebuit să alerge în opt oameni în „câmp”, căci abia intratul Ungureanu a recidivat la capitolul accidentări la doar cinci minute de la intrarea pe gazon. Cu toate acestea, „Ripi” a reuşit să aibă un atac bun în prelungiri, dar finalizat de Anghelina cu un şut pe lângă poartă.

Deşi au bătut, „lupii” nu au încântat publicul, în timp ce roş-galbenii rămân afundaţi, cu doar 14 puncte, pe loc retrogradabil.

Petrolul Ploieşti: Tordai – A. Olaru, Antoche, Fl. Plămadă, Ţigănaşu – M. Chindriş (cpt.), Danci – Cl. Herea (66 Lumu), Ştefănescu (81 N. Popescu), Saim (81, Grecu) – Arnăutu. Antrenor: Octavian Grigore.

Ripensia Timişoara: Dobre – Ad. Popa, B. Străuţ, Hecsko, C. Toma (cpt.) – Burdeţ, Apro (46, Anghelina) – Al. Popovici (51 Păduraru), Zaluschi (80 Ungureanu), Cluci – M. Gueye. Pe bancă: Bădăuţă, Monea, Stoi, Bărîcă. Antrenor: Alexandru Pelici.

UPDATE Alexandru Pelici a recunoscut superioritatea gazdelor după eşecul cu Petrolul, scor 0-1, totodată însă tehnicianul timişorean a subliniat că la singurul gol al partidei un jucător al Ripensiei era căzut în careu iar portarul Dobre trebuia să primească în partea a doua doar „galben”. Pe reluările TV s-a văzut că Burdeţ a fost lovit în zona feţei chiar de către marcatorul Antoche, care astfel a şi rămas fără marcaj la faza din minutul 4.

„Un joc slab din partea noastră, fricos, am intrat temători. Ne-a fost teamă să jucăm. Probabil faptul că am jucat pe o asemenea arenă, cu un public minunat, şi-a pus amprenta asupra noastră. Am făcut foarte multe greşeli neforţate, am dat pe lângă minge… Cu toate acestea jocul s-a încheiat cu 1-0 deşi în momentul centrării la gol un jucător de-al nostru era întins pe spate în mijlocul careului… Iar portarul nostru a avut intenţia să joace mingea, ştiu că în situaţia asta, dacă atinge sau nu mingea se dă ca măsură disciplinară cartonaş galben, a fost prea mult pentru noi. Nu contestăm victoria Petrolului, a condus ostilităţile de la început până la sfârşit, doar că s-a încheiat 1-0. Putea fi alt joc pentru că ei au ratat ocaziile care şi le-au creat ulterior. Noi avem foarte mult de muncit, va fi greu, suntem într-o luptă grea în subsolul clasamentului şi sper să găsim soluţii să ieşim de acolo”, a declarat Alexandru Pelici pentru Digisport.

LĂSAȚI UN MESAJ

Introdu rezultatul corect * Time limit is exhausted. Please reload CAPTCHA.